Parlamentul European, cucerit de elevii de la „Tudor”

Elevii de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” (CNTV) din Târgu Jiu au cucerit Parlamentul European. Grupul de 25 de elevi trimis la Strasbourg prin proiectul Euroscola a ieşit învingătoare în competiţia cu tineri din 23 de şcoli europene. Gorjenii au dat dovadă, în plenul adunării parlamentare că stăpânesc foarte bine limbile străine şi că au cunoştinţe solide de cultură generală. Conform reprezentanţilor acestei instituţii, proiectul s-a derulat în mai multe etape, prima constând în desfăşurarea unor activităţi în perioada martie –mai 2009, cu tematica „Parlamentul European”. „Elevii de la CNTV şi-au ales ca activitate principală prezentarea Parlamentului European în data de 9 mai 2009 în Parcul Central al municipiului Târgu Jiu. În cadrul acestei acţiuni, elevii au realizat panouri cu tematică europeană, iar trecătorii au completat chestionare şi au lăsat impresii privind situaţia  actuală europeană”, spune Elena Goga, cadru didactic în cadrul unităţii. Acţiunea respectivă a fost filmată în întregime, inclusiv perioadele în care s-au realizat materiale de prezentare. „S-a făcut un raport al activităţii şi un proiect, care au fost trimise la Bucureşti pentru evaluare. Punctajul obţinut în această etapă a concursului s-a cumulat cu punctajul obţinut la un concurs de eseuri desfăşurată în perioada septembrie –octombrie 2009, în urma căruia echipa CNTV s-a clasat pe locul III la nivel naţional”, mai explică Elena Goga. Datorită premiului obţinut la faza naţională, echipa formată din 25 de tineri au avut ocazia să participe la faza finală a concursului, care s-a derulat la Strasbourg în perioada 21-26 februarie.  Profesorii îndrumători au fost Teodora Dragotă, Ileana Velţan şi Cornelia Bărbieră.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: