Partener de dublu fără palmares pentru gorjeanul Florin Mergea

Jucătorul de tenis Florin Mergea revine în competiții după o pauză cauzată de accidentări și oboseală. „După Jocurile Olimpice nimic n-a mai funcționat în limite cât de cât acceptabile, iar pregătirea din iarnă a fost afectată mult și ea. Când corpul îți transmite semnale, e timpul să stai și să le asculți. Ultimul a venit în timpul turneului de la Wimbledon”, a scris sportivul pe Facebook.

Mergea spune că de trei luni se antrenează alături de Adrian Barbu, un jucător care a decis să revină în circuitul profesionist la dublu, deși a renunțat de mulți ani la competiții. Mulțumit de antrenamentele pe care le face cu Adrian Barbu, Mergea se gândește să-l ia partener de dublu în competiții, deși acesta nu are un punctaj care să-l ajute. „Antrenamente excelente, motivație la cote înalte, ambiție egală cu a mea, valori comune, un român și mai presus de toate un foarte bun prieten. Ce ne-ar împiedica să jucăm împreună, chiar de mâine? Clasamentul lui Adi, lipsa lui de experiență la nivel de turnee ATP? Ce mă împiedică pe mine să joc din nou turnee futures sau challangeruri și să-i spun ce am văzut și învățat în ultimii 5 ani? Clasamentul meu nu e o problemă, cu siguranță, iar limba română nu e o problemă pentru niciunul din noi. Ce ar ieși de aici? O perioadă foarte bună de antrenamente chiar în competiții și un clasament în creștere pentru Adrian Barbu, care ne va da șanse de a participa la turneele mari de anul viitor”, este mesajul lui Florin Mergea. (A.P.)

Vizualizări: 224

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: