„Partenerii” liberali, neinvitaţi lângă PSD şi PRM

Semnarea protocolului de colaborare dintre PSD şi PRM Gorj s-a făcut în absenţa „partenerilor” liberali, cei despre care social-democraţii au spus de atâtea ori în ultimul an că sunt parte a alianţei care conduce Consiliul Judeţean Gorj. Liderul filialei judeţene a liberalilor, Dian Popescu, ne-a confirmat însă că nimeni de la partidul său nu a primit vreo invitaţie pentru a asista la semnarea protocolului, aceasta fiind dovada clară că PSD vrea să scape cât mai repede de PNL.

Protocolul dintre Vadim şi şefii PSD Gorj a fost semnat însă la sfârşitul săptămânii trecute fără ca vreun liberal să fi fost invitat, fie şi protocolar, la eveniment. „De două luni este pregătit acest protocol, nu este o noutate pentru mine şi colegii mei. Se confirmă însă, astfel, ceea ce eu spus de şi mai mult timp, că PSD se pregăteşte să ne arunce din barcă, din dorinţa de a guverna fără noi. Este şi o consecinţă a faptului că am decis să nu fim partidul balama din Consiliul Judeţean. Între PSD şi PRM există un protocol, între PNL şi PSD nu există un protocol, iar asta cred că spune suficient de multe”, afirmă Dian Popescu.

Nicio întâlnire cu mai marii PSD Gorj

Liderul liberalilor din judeţ reaminteşte cu această ocazie că de mai bine de două luni de când este preşedinte al filialei a cerut o întâlnire cu şefii social-democraţilor pentru a negocia, dacă e cazul, un protocol pentru colaborarea din Consiliul Judeţean. Întâlnirea nu a mai avut loc şi, între timp, liberalii au început să voteze diferit de „partenerii” lor de la PSD. „De două luni cer o astfel de întâlnire şi pe ei nu-i interesează. Evită o asemenea întâlnire pentru că nu ne consideră parteneri, cel puţin nouă ne este clar acest lucru. Ceea ce am prezis eu cu 3-4 luni în urmă începe să se materializeze”, mai spune Dian Popescu.

„Se spune acolo că se pun bazele unei colaborări mai eficiente în susţinerea unor proiecte de hotărâri atât în Consiliul Judeţean cât şi în consiliile locale. Nu se face nicio referire cu privire la situaţia de la Târgu Cărbuneşti, despre o excepţie vorbind doar purtătorul lor de cuvânt. În plus, preşedintele nostru a confirmat că nu a ştiut nimic despre încercările de demitere a mea”

Ion Fugaru, fost preşedinte al PRM Gorj

Vizualizări: 479

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: