Pârvulescu vorbeşte despre „al doilea val de presiuni“

Liderul sindical de la Peşteana, Dan Pârvulescu, a declarat că în aceste zile are loc cel de-al doilea val de presiuni asupra salariaţilor pentru a semna adeziuni, de această dată, la Sindicatul Mine Energie Rovinari (SMER). Pârvulescu spune că dacă un salariat vrea să i se semneze o cerere de învoire sau concediu atunci el trebuie să semneze adeziune la SMER. De asemenea, mai spune că şi de această dată salariaţii de la Peşteana nu şi-au luat banii, în timp ce pe cardurile celorlalţi au intrat salariile. „Într-adevăr că mai e până pe 29, dar toţi ceilalţi şi-au luat banii, mai puţin Peşteana“, spune acesta.

Liderul SMER, Gabriel Căldăruşe, spune că în trei săptămâni va avea majoritatea membrilor din bazinul Rovinari.„Vom face tot ce e omeneşte posibil pentru păstrarea locurilor a tuturor salariaţilor din CE Oltenia. (....) În urma negocierilor şi modul cum îi vom reprezenta pe salariaţi cred că toţi vor opta spre această structură sindicală. Nici pe domnul Mitrescu nu-l va ocoli acest val“, a declarat Gabriel Căldăruşe la un post local de radio menţionând că a luat 180 de persoane din sindicatul lui Constantin Mitrescu, Energia Rovinari. A venit şi replica lui Mitrescu. „Minte ca un neruşinat, n-are nici 15 oameni. Ce-a făcut Căldăruşe în viaţa lui pentru oameni ca să se ducă la el? Căldăruşe s-a dus mereu împotriva salariaţilor, este un supus al administraţiei. Păi lumea nu ştie că ei urmăresc să modifice contractul în favoarea administraţiei?“, se întreabă Mitrescu.

Acuzaţii

Liderul SMER, Gabriel Căldăruşe, a declarat că are 1900 de adeziuni în zona Rovinari şi dintre acestea 300 sunt numai de la Peşteana. În replică, sindicalistul Pârvulescu spune că aceste adeziuni sunt semnate sub presiune. „În zilele astea se întâmplă, să zicem, al doilea val de presiune asupra salariaţilor din zona Rovinari. Dacă în ianuarie era presiunea cu mentenanţa, adică te înscrii la SMEO sau te duc la mentenanţă, acum apelează la alte tertipuri pentru a se înscrie în SMER. Nu se mai respectă circulaţia documentelor, ci o simplă de învoire, concediu, trebuie să meargă personal la şeful de sector pentru a aproba cererea. Semnează cererea de concediu dacă semnezi cerea de adeziune la SMER. Se întâmplă şi aşa ceva“, a declarat Pârvulescu. Liderul de la Peşteana mai spune că adeziunile pe care le are Căldăruşe sunt strânse la ordinul lui Laurenţiu Ciurel, directorul CE Oltenia, pentru că altfel nu ar avea vreuna. „Nu este el consilierul lui Ciurel? Are sarcină de la domnul Ciurel. Doar nu e Căldăruşe Ana Pauker“, spune Pârvulescu.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: