Paşte după gratii pentru hoţii din Băleşti

Doi dintre tinerii implicaţi în furturile comise în magazinele de la Băleşti vor face Paştele după gratii. O instanţă de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru Vasile Bunoiu, zis Băbală, în vârstă de 24 de ani, şi Bogdan Mircea Sandu, de 22 de ani. Ceilalţi doi inculpaţi, Grigore Cătălin Sandu şi Mădălin Constantin Sandu, de 21 şi, respectiv, 22 de ani, au primit restricţia de a nu părăsi ţara şi de a nu comunica unii cu alţii pe perioada anchetei. Toţi patru au fost reţinuţi după ce au spart două magazine la Băleşti, prima spargere având loc pe 1 martie, iar cealaltă pe 8 martie. Patronii magazinelor s-au plâns că hoţii dau spargerile numai la zile de sărbătoare, aceştia spunând că nici nu mai credeau că vor fi prinşi vreodată de Poliţie. Cei patru tineri au furat dintr-un magazin ţigări în valoare de peste 8000 de lei, pe care le-au vândut unui bărbat din Peştişani. Toţi cei patru sunt suspectaţi şi de implicarea în alte spargeri produse pe raza comunei Băleşti, spargeri rămase până acum cu autori necunoscuţi.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: