Pasti, pus în discuţia partidului

Declaraţiile făcute de social-democratul Cristian Toader Pasti i-a deranjat pe liberali, care s-au plâns liderilor PSD.

Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, susţine că subiectul  Pasti va fi discutat în viitoarele şedinţe ale partidului, pentru a pune capăt acestei situaţii de conflict dintre cele două partide aliate, dar mai ales pentru că Pasti nu se află la prima abatere de acest gen. Dacă în 50 de ani nu a reuşit nimeni să-i pună dop la gură, cu siguranţă nu se va întâmpla acum acest lucru, susţine Pasti. Nu este exclus ca din primăvara anului viitor, social-democratul Cristian Toader Pasti să migreze către alte partide, de care susţine că este intens curtat. Deocamdată nu a luat o hotărâre în acest sens, dar nu exclude o astfel de ofertă în ideea de a candida la Primăria oraşului Târgu-Cărbuneşti, împotriva liberalului Mihai Mazilu, susţinut de USL.

„Consider că dl Pasti a greşit. Nu ştiu de ce face aceste declaraţii. Eu îl cunosc ca un om cumpătat. O să avem o discuţie săptămâna viitoare în Biroul Executiv. Aceste declaraţii nu fac bine“

Florin Cârciumaru

„Dacă deranjează pe cineva trebuie să discutăm dacă aceste declaraţii sunt reale sau ireale pentru că de multe ori adevărul supără“

Cristian Toader Pasti

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: