Patru directori de deconcentrate susţinuţi de PC

Partidul Conservator Gorj a încheiat negocierile cu PSD pentru funcţiile de conducere de la deconcentrate. Liderul PC se declară mulţumit de rezultatul acestora întrucât a obţinut patru posturi de şefi şi directori. „Problema privind funcţiile de conducere care revin Partidului Conservator este aproape definitivată. La unele instituţii avem oameni bine pregătiţi, iar la altele susţinem actualii directori. În urma negocierilor, ne-au revenit posturile de adjuncţi de la APIA şi Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (fostul Sapard) şi funcţiile de directori de la ITM şi Direcţia de Cultură”, a declarat Marius Borcan, preşedintele PC Gorj.

Dacă George Romanescu şi-a asigurat scaunul de inspector şef la ITM, Pompiliu Ciolacu junior încă nu şi-a negociat funcţia cu Partidul Conservator. „Cu domnul director de la ITM am rezolvat treaba, am discutat şi îl vom lăsa în continuare în funcţia de conducere. În ceea ce priveşte Direcţia de Cultură, încă nu am discutat cu domnul Ciolacu. Deocamdată, nu ştim dacă îl vom susţine pe dumnealui sau vom numi un alt director”, a mai precizat Marius Borcan.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: