Patru sute de fermieri din Crasna primesc bani europeni

Localnicii din Crasna sunt fermieri europeni cu acte în regulă. Nu este vreo dorinţă a primarului sau a gospodarilor, ci pura realitatea. Comuna gorjeană se află pe primul loc în judeţ cu privire la numărul de fonduri obţinute de localnicii de aici, care cu banii europeni îşi dezvoltă gospodăriile. Primarul s-a ocupat personal de acest lucru şi, ca să aibă o comună fruntaşă, la absorbţia de fonduri europene, a făcut şedinţe pe sate cu localnicii pentru a prezenta programele prin care pot lua bani europeni.

În acest moment peste 400 de fermieri din Crasna îşi îngrijesc animalele şi îşi măresc numărul acestora cu bani europeni. Au obţinut fonduri pentru ferme de subzistenţă. Mai mult decât atât, sunt şi 20 de fermieri care anual primesc banii de la Uniunea Europeană pentru că au un număr foarte mare de animale.  Aşa se face că anul acesta Comuna Crasna este pe primul loc în judeţ cu privire la numărul mare de fermieri care au obţinut fonduri europene. ”În primul an când au început să se depună proiecte am avut în jur de 120 de fermieri. Anul următor numărul acestora s-a dublat, iar în acest an peste 400 de gospodari de aici din Crasna au primit bani pentru ferme de subzistenţă pe măsura 141. Avem şi fermieri care primesc anual şi câte 20 de mii de euro de la Uniunea Europeană pentru vaci, oi, capre, stupi, păsări, iar acum au încercat şi cu păstrăvării. În felul acest comuna este pe primul loc în judeţul Gorj”, a declarat Aurel Vamvu.

Fermieri cu diplome

Primarul din Crasna a făcut tot posibilul ca fermierii să acceseze fonduri europene. Acesta a avut grijă ca localnicii să fie informaşi şi a organizat în acest sens şedinţe pe fiecare sat. „Când am văzut că în comună sunt oameni gospodari care au animale şi păsări, am zis că nu le-ar strica nişte fonduri europene. Am aflat de măsura aceea 141 şi am făcut şedinţe în fiecare sat cu oamenii, i-am adus şi pe cei care se ocupă de aceste proiecte să le explice fermierilor care este situaţia şi ce condiţii trebuie să îndeplinească. Pentru a fi sigur că proiectele lor vor fi eligibile am organizat şi cursuri pentru ei, iar acum au diplome de fermieri”.

Fermierii din Crasna nu pot decât să se bucure de aceşti bani, care nu sunt foarte mulţi, dar care le sunt de un mare folos. ”Eu am porci, vaci, câteva oi, găini, raţe, gâşte, curci şi pomi fructiferi. Am şi câteva terenuri. Am luat fonduri pentru ferme de subzistenţă, dar vreau să îmi măresc gospodăria. Primesc anual 1.500 de euro, bani cu care măcar cumpăr nutreţ şi ce mai trebuie pentru animale. Am respectat toate cerinţele Uniunii Europene. Noi ne descurcăm şi sunt bineveniţi banii. Mai vindem câte un miel, un porc, un viţel. E bine”, a povestit un mic fermier.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: