Pe ordinea de zi la CE Oltenia: CEO Trading, listarea şi paza
Acţionarii CE Oltenia se întâlnesc în şedinţă extraordinară pe 8 septembrie, la sediul companiei din Târgu Jiu, pe ordinea de zi fiind chestiuni legate de finanţele societăţii, de noua firmă înfiinţată, dar şi modificarea unor articole din Actul Constitutiv referitoare la procesul de listare.
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din CE Oltenia a fost convocată în data de 8 septembrie la sediul CE Oltenia. Pe ordinea de zi se află şi aprobarea actului constitutiv al CEO-Trading SRL, firma care va exporta energie pe cărbune, cu acţionar unic CE Oltenia. Tot atunci va fi ales şi administratorul firmei. De asemenea, acţionarii vor aproba sau vor respinge propunerea de introducere în domeniul de activitate al CE Oltenia a activităţii secundare „protecţie şi gardă“. Asta arată că mai e mult până această direcţie de pază va funcţiona. Pe de o parte, pentru că nu a fost constituită încă, singurele lucruri clare sunt directorul acesteia şi salariul lui. Pe ordinea de zi se află şi câteva lucruri legate de banii companiei şi de garanţiile pe care trebuie să le pună pentru unele linii de finanţare. Tot atunci se solicită suplimentarea unei facilităţi de credit cu 50.000.000 de lei până la 155.000.000 de lei.
Listarea, amânată
Un subiect important, discutat la şedinţa AGA, este listarea companiei pe bursă sau mai bine spus nerespectarea termenelor pentru listare. CE Oltenia a semnat deja un al doilea act adiţional cu BRD şi Swiss Capital, intermediarul pentru listare, dar procesul nu va fi demarat anul acesta, ci probabil la mijlocul anului viitor. Compania a amânat procesul de listare pentru că nu ar fi gata, decât în februarie, un raport de evaluare a resurselor. În realitate, cea mai mare problemă a firmei este harababura financiară şi publică. În şedinţa din 8 septembrie se va supune votului modificarea capitolului 3, articolul 11 din Actul constitutiv al CEO, în sensul schimbării termenului de listare a companiei. Este vorba despre secţiunile 11.10 şi 11.11. privind oferta publică iniţială, unde în loc de 24 de luni vor fi 36 de luni. Mai precis, în Actul Constitutiv se spune că listarea trebuie făcută în 24 de luni de la înfiinţarea companiei, ceea ce nu s-a realizat, iar acum se doreşte prelungirea termenului cu 12 luni. „Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri îşi va exercita toate drepturile avute în calitate de acţionar în Societate, inclusiv modificarea actului constitutiv al Societăţii, pentru finalizarea unei oferte publice de acţiuni ("Ofertă Publică"), în termen de 24 de luni de la data înmatriculării Societăţii la registrul comerţului. (...), spune articolul 11.10. În locul celor 24 de luni vor fi 36 de luni. Dar asta nu înseamnă neapărat că listarea va avea loc la anul, pentru că un alt articol ce va fi modificat permite o amânarea a ofertei publice iniţiale. Articolul 11.11. spune că: „Prelungirea termenului de 36 de luni pentru finalizarea Ofertei Publice menţionată la articolul 11.10 de mai sus se poate face, o singură dată, doar pentru o perioadă de până la maximum 6 luni, la recomandarea consultantului angajat de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri pentru derularea procedurii de privatizare sau de către Societate sau la solicitarea acţionarilor Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi S.C. Fondul Proprietatea S.A“, o să scrie în noul Act Constitutiv.
Vizualizări: 171
Distribuie Trimite pe WhatsApp