Pensionarii ameninţă Guvernul cu procese şi mişcări de protest

Pensionarii gorjeni vor picheta sediul Prefecturii în ziua 26 martie. Acţiuni similare şi mişcări de protest sunt anunţate în toată ţara pentru această dată. Pensionarii acuză Guvernul de nerespectarea promisiunile electorale şi de încălcarea Legii 250/2007 privind valoarea punctului de pensie, precum a şi Legii 218/2008 referitoare la grupele de muncă, motiv pentru care autorităţile ar trebui să răspundă în instanţă.

Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că Executivul a crescut punctul de pensie la doar 42,2%, faţă de 45%  cât promisese iniţial. De asemenea, cer respectarea pensiilor celor care au lucrat în grupele I şi II, acordarea ajutorului de deces la două salarii medii brute, plata biletelor de călătorie a pensionarilor care din motive de sănătate nu pot folosi mijloacele de transport, decontarea făcându-se în baza unui act medical, creşterea numărului de bilete în staţiunile balneoclimaterice pentru tratament, cât şi plata medicamentelor compensate la preţul de raft.

Ion Velcea, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor Petrolişti din Gorj ne-a declarat: „Vom veni în faţa Prefecturii aproximativ 100 de personae, reprezentanţi ai Ligii Pensionarilor Gorjeni, Sindicatului Minier Motru, Asociaţiei Pensionarilor Petrolişti, Casei de Ajutor Reciproc Motru şi Casei de Ajutor Reciproc Târgu Jiu“. Pensionarii spun că vor da Guvernul în judecată şi se vor adresa Federaţiei Europene a Pensinarilor, în cazul unui refuz.

Vizualizări: 78

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: