Pensionarii îşi primesc tichetele de călătorie în februarie

Pensionarii gorjeni îşi vor primi tichetele de călătorie odată cu plata drepturilor aferente lunii februarie.

Procedura de distribuire a tichetelor a întârziat din cauză că, iniţial, s-a pus problema acordării fiecărui pensionar a  unei legitimaţii de transport tip card, personalizată cu numele şi codul numeric al fiecărui beneficiar. “Datorită constrângerilor bugetare impuse de criza economică, nu s-a reuşit finalizarea procedurilor de stabilire a modului de utilizare, a modelului şi a datelor ce vor fi înscrise în legitimaţiile de călătorie tip card, iar operatorii economici nu au implementat dotările necesare utilizării, la nivel naţional, a legitimaţiilor de călătorie tip card. Astfel, că prin OUG nr. 120/2011 termenul de aplicare a prevederilor OG nr.8/2011 a fost prorogat până la data de 31.12.2012”, a declarat Rodica Ghimiş, directorul Casei Judeţene de Pensii Gorj.

În aceste condiţii, a fost necesară reluarea procedurii utilizate până în anul 2011, aspect care a impus noi demersuri pentru emiterea documentelor de călătorie şi asigurarea transmiterii acestora, respectiv taloane de călătorii tipărite de Casa Naţională de Pensii Publice şi distribuite odată cu drepturile de pensie. “Procedura de actualizare a bazelor de date, de procurare a hârtiei speciale şi de tipărire a documentelor de călătorie este complexă. De aceea îi informăm pe pensionari că se depun eforturi susţinute pentru a asigura transmiterea acestor documente odată cu plata drepturilor aferente lunii februarie >2012”, a mai precizat Rodica Ghimiş.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: