Pentru un viitor mai bun al nepoţilor avem nevoie de bunici care votează cum trebuie

Când mă uit la toate lucrurile sinistre care se întâmplă prin PSD, îmi spun că Slavă Domnului că nenorociţii ăştia nu mai sunt la putere. Şi sunt convins că mulţi dintre voi vă spuneţi la fel. Şi, când vă spuneţi, probabil le sunteţi şi voi recunoscători tuturor celor care nu au votat cu PSD-ul, cu atât mai mult acelora care, teoretic vorbind, erau în targetul lor. Eu, de pildă, îi sunt recunoscător bunicii mele, care a fost luată cu maşina la votul din turul 2 de la prezidenţiale chiar de către un consilier PSD din sat (sic!), iar ea i-a lăsat de înţeles că a votat ”cum trebuie”, după care m-a sunat şi mi-a spus celebra ”îi batem pe benzina lor, mamaie”. În cinstea ei şi-a celor care au votat pentru normalitate, un text un pic mai vechi şi foarte drag mie:

Ca toate bunicile din lume, bunicile mele au trăit vremuri grele. Mi-o amintesc pe cea care s-a ocupat de creşterea mea în schimbul I (program 8 – 16) dându-şi coate pe la cozi ca să prindă nişte ”tacâmuri” de pui mai cu carne, ca ulterior să facă o ciorbă pe care să o refuz iniţial, dar să o mănânc, în cele din urmă, sub ameninţarea bătăii. Singurul mod în care o răsplăteam pe atunci, înainte de revoluţie, pentru activitatea de bonă, era să accept fără crâcnire să fac pe maimuţica precoce în alimentare şi să citesc (mă rog, să silabisesc mai mult) ce scria pe puţinele borcane din rafturi în faţa unei asistenţe inimoase formate din circa 15 babe care mă strângeau, într-un gest universal de recunoaştere a geniului, de obrăjorii ăia inteligenţi. N-aveam nici patru ani, asta ca să nu credeţi cumva că bunică-mea se lăuda că ştiu să citesc când eram într-a şaptea.

Ulterior, când a început să mi se dezvolte penisul şi să mă intereseze fetele, mamaia a intrat într-o altă fază: cea în care mă interoga nemaipomenit de curioasă în legătură cu fetele cu care ”umblu”. Acea etapă este şi acum de actualitate. Mă refer, din păcate, doar la cea cu bunică-mea chestionându-mă despre gagici, nu şi la cea cu creşterea penisului. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, curiozitatea a scăzut puţin în intensitate, cu vârsta. Acum nu face decât să mă întrebe ce mai face Alexandra (numele primei mele prietene, de acum 10 ani sau gen, pe care bunică-mea îl atribuie generic tuturor fetelor pe care i le-am prezentat de atunci) şi când mă însor.

Atunci, însă, la sfârşitul anilor 90 şi începutul deceniului trecut, era altceva. Alte vremuri, deh. Mai ales când afla că apucasem să o vizitez pe fata cu care ”mă împrietenisem”. Mă trăgea deoparte ca şi când urma să ne spunem un mare secret şi, cu voce joasă dar vibrând de emoţie şi nerăbdare, mă întreba, dilatându-şi involuntar pupilele de dorinţă:

-         Ai fost pe la X? 

Dacă confirmam continua şi mai şoptit, pe un ton din care era evident că realizează ridicolul dar şi-l asumă pentru că nu se poate abţine:

- Şi, ia zi, cum are prin casă?!

Vizualizări: 75

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: