Percheziții la rețeaua Oprescu

Procurorii anticorupție fac duminică dimineața 13 percheziții în București și județele Bacău, Călărași și Ilfov, la sediile unor instituții publice, societăți comerciale și persoane fizice. Una din percheziții este acasă la Sorin Oprescu.

Perchezițiile vizează rețeaua prin care Sorin Oprescu primea șpagă din fiecare contract atribuit din bani publici. Oprescu a fost prins în flagrant duminică, la ora 0.33, primind 25.000 de euro, în cauză fiind patru denunțători. Primarul Capitalei a fost filmat când punea mâna pe bani. Avocata acestuia susține că a fost vorba de un împrumut.

COMUNICAT DNA

În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înființat în administrația locală din Municipiului București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului București.
Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea.
Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, precum și pentru Primar.
La data de 05.09.2015, în baza unei înțelegeri prealabile cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului, inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși de cei doi de la un număr de patru denunțători pentru edilul municipiului Bucureşti.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: