Percheziţii şi confiscări de ţigări de contrabandă şi alcool

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, beneficiind de suportul de specialitate al Serviciului de Informaţii şi Protecţiei Internă Gorj, au efectuat patru percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane suspectate de contrabandă cu ţigări şi alcool. Pe parcursul percheziţiilor, într-un imobil folosit de un bărbat de  32 ani, din comuna Căpreni, ofiţerii de investigare a fraudelor au descoperit peste 1.300 de pachete cu ţigări de diferite mărci şi 70 de litri alcool de provenienţă străină, precum şi 280 de litri de produs petrolier. “Poliţiştii au emis pe numele suspectului ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal de ţigarete şi alcool peste limita legală, urmând a-l prezenta Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt IPJ Gorj. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi stabilirea răspunderii judiciare a acestora. (A.F.)

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: