Personalul TESA de la Spitalul din Bumbeşti-Jiu, în preaviz

Problemele la Spitalul din Bumbeşti-Jiu par să nu aibă rezolvare. În timp ce personalul medico-sanitar a fost redistribuit la spitalele din judeţ, cel TESA va intra în preaviz. Este vorba despre douăzeci de angajaţi.

Problemele apărute o dată cu închiderea Spitalului din Bumbeşti-Jiu par să nu se mai termine. „Cei peste 20 de angajaţi de la Spitalul Bumbeşti-Jiu, rămân şomeri o dată cu reprofilarea spitalului. Ei nu au putut fi redistribuiţi, aşa că sunt nevoiţi să-şi caute locuri de muncă în altă parte. În prezent situaţia lor juridică este incertă”, spune Valentin Popa, liderul sindicatului Sanitas.

Primarul oraşului Bumbeşti-Jiu, Constantin Bobaru, susţine că angajaţii din administraţia unităţii spitaliceşti încă mai vin la serviciu, dar avertizează că vor intra în preaviz. „Actul care a stabilit modul de redistribuire din unităţile sanitare care au fost reprofilate nu reglementează ce se întâmplă cu personalul auxiliar. Adică personalul TESA şi personalul administrativ. Redistribuirea s-a făcut numai pentru personalul medico-sanitar. La Spitalul din Bumbeşti-Jiu mai sunt 23 de persoane, care sunt salarizate pentru că mai  sunt lucrări contabile care trebuie terminate şi lucrări administrative, iar apoi vor intra în preaviz, urmat de şomaj”, spune Constantin Bobaru, primarul din Bumbeşti-Jiu.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: