Pesediştii, despre declaraţia lui Văcaru: „Este bine să viseze”

Liderii marcanţi ai Partidului Social Democrat (PSD) de la Gorj au comentat ieri declaraţia prefectului Alin Văcaru, care se vede deja parlamentar ori preşedinte de Consiliu Judeţean. Pesediştii mai că nu i-au spus în faţă prefectului Văcaru că „visează” cu ochii deschişi. Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a declarat că în 2016 toţi aspiranţii la o funcţie publică vor fi analizaţi din punct de vedere al experienţei, în timp ce preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, îi transmite lui Văcaru să-şi ducă la bun sfârşit mandatul de prefect şi apoi să ia în considerare funcţii care îl avantajează.

„Referitor la 2016, normal, mi-am făcut, nu planuri, dar m-am gândit dacă voi opta pentru o funcție politică, aceea va fi cu siguranță ori la senat, ori la deputați ori la președinte de consiliu județean”, a fost declaraţia prefectului Văcaru, intens comentată ieri în PSD.

Primul care a făcut declaraţii a fost primarul municipiului Târgu Jiu. Florin Cârciumaru îi transmite prefectului că mai e cale lungă până în 2016 şi că la vremea respectivă se va face o analiză riguroasă. „Consider că este foarte bine ca fiecare dintre noi să ne gândim, să ne orientăm, să ne facem o analiză a potenţialului uman din cadrul organizaţiei, cu ce să mergem mai departe în anul 2016, numai că la vremea respectivă se va face o analiză riguroasă şi să mergem cu persoanele care au şansele cele mai mari. Până în 2016 mai e cale lungă. Eu acum spun că o să candidez la funcţia de primar, dar atunci voi analiza mult mai bine rezultatele şi mă voi decide dacă mai candidez sau nu”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului.

Florescu: „Fiecare dintre noi visează”

Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, spune că Văcaru s-a grăbit când a spus că îşi doreşte funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, mai ales că nu ştie dacă Ion Călinoiu va mai candida sau nu pentru această funcţie. Declaraţia lui Florescu este cel puţin ironică, mai ales că el este cel de-al doilea nume vehiculat pentru această funcţie. „Fiecare dintre noi în momentul în care pleacă de acasă visează să crească în funcţii, visează să crească din punct de vedere profesional. Probabil că domnul Văcaru s-a gândit că e posibil ca eu să nu mă gândesc la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Aş fi ipocrit să spun că nu m-am gândit. Dacă Partidul Social Democrat va găsi în anul 2016 un candidat cu calităţi mai numeroase şi mai pliabile, nu am nicio problemă să-l susţin pe acel candidat”, a declarat Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Călinoiu: „Să se gândească la o funcţie care-l avantajează”

Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, spune că în interiorul PSD nu există la momentul actual o luptă pentru funcţia pe care o deţine. Călinoiu îi transmite lui Văcaru să se gândească la o funcţie care să i se potrivească. „Fiecare om are dreptul să spună o declaraţie, dar dacă e vorba de persoana lui, să spună ceva care să-l avantajeze. Dacă a spus-o ca să-l avantajeze, e o declaraţie constructivă. Este bine să fie o competiţie internă. Ar trebui mai degrabă să ducem la bun sfârşit responsabilităţile pe care le avem”, a spus Ion Călinoiu.

IRONIE

Liderul opoziţiei, Dan Vîlceanu, a comentat amuzat declaraţiile politice ale pesediştilor. Vâlceanu şi-a imaginat o luptă acerbă între Călinoiu, Florescu şi Văcaru, o luptă din care nu lipsesc ţevile, şurubelniţele şi maiul. „Uitaţi-vă la amândoi (n.red- Călinoiu şi Văcaru), unul o să aibă în mână un mai şi unul o ţeavă. Şi o să-şi dea în cap până unul leşină. Sunt în stare să facă chestiunile astea. Şi domnul Florescu va avea şi dânsul o şurubelniţă pe care o va înfige în spatele cuiva. Ăsta e PSD, nu vă spun lucruri noi“, a declarat Dan Vîlceanu, copreşedinte PNL.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: