Pesedistul Milosteanu, preşedintele CA de la MedservMin

Secretarul general al PSD Gorj, Gheorghe Milosteanu, a fost numit președinte al Consiliului de Administrație al Societății MedservMin, societate unde acţionar majoritar este Complexul Energetic Oltenia.

Milosteanu mai este consilier județean și directorul Centrului Maternal din Târgu-Jiu. Social-democratul a făcut o primă analiză financiară a societății și a ajuns la concluzia că nu este de ajuns ca MedservMin să înregistreze venituri mai mari decât cheltuielile, ci ar trebuie să încheie contracte de prestări servicii și cu alte unități, nu doar cu Complexul Energetic Oltenia.

Mai mult decât atât, Milosteanu a ținut să precizeze că noul mandat al directorului Valentin Mogoe va avea la bază și îndeplinirea unor indicatori de performanță. „Ocup funcția de puțină vreme, de luna trecută. Sunt la început, am făcut o primă analiză, am luat în calcul toți indicatorii de performanță pentru contractul de mandat al directorului. Trebuie să avem grijă să se îndeplinească indicatorii economico-financiari, unitatea să fie rentabilă, să încheie contracte și cu terți, nu doar cu unitățile Complexului Energetic Oltenia, să aibă venit și să funcționeze cât mai bine.  Până acum, mandatul domnului Mogoe nu a fost cu indicatori de performanță, de acum înainte va fi așa. Până acum performanța a constat în realizarea unor venituri mai mari decât cheltuielile, dar acum va trebuie să aibă și contracte cu alte societăți pentru creșterea veniturilor”, a declarat Gheorghe Milosteanu.

Veniturile pe care Gheorghe Milosteanu le va încasa în calitate de președinte al Consiliului de Administrație nu sunt deloc mici și pot ajunge și până la 25 % din salariul managerului. Milosteanu a mai precizat că Mogoe are un salariu brut de 8.300 de lei. ”Domnul Mogoe are un salariu ca toți directorii firmelor prestatoare, dar  s-au stabilit indicatori de performanță care nu sunt chiar ușor de îndeplinit. Salariul brut este de 8.300 lei. Eu o să primesc bani la nivelul realizărilor  performanţelor financiare. Pot lua 20-25% din salariu directorului, dar poate să fie și 15%”, a mai spus Milosteanu.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: