Peste 11 mii hectare, semănate anul acesta cu cereale

Semănăturile de toamnă sunt în toi la nivelul judeţului Gorj. Conform conducerii Direcţiei Agricole câteva sute de hectare cu orz au fost deja semănate, iar la restul cerealelor semănăturile s-a efectuat în proporţie doar puţin peste jumătate din suprafaţa necesară.

Dacă temperaturile din prezent sunt propice pentru efectuarea lucrărilor de toamnă nu acelaşi lucru se poate spune în cea ce priveşte recoltarea porumbului. Din cauza ploilor, încă mai există suprafeţe care nu au fost recoltate. „Suntem pe ultima sută de metri la recoltarea porumbului. Avem peste 95% recoltat din cele 61.000 ha cât avem la nivelul judeţului Gorj. În ceea ce priveşte semănăturile, avem până la această dată realizată suprafaţa de 260 de hectare cu orz, iar grâu plus triticale avem 11.000 ha, suprafeţe propuse pentru anul acesta. Am realizat până la această dată cam 60-65%. Sperăm ca până în maxim 25 octombrie să ne încadrăm cu întreaga suprafaţă. Ploile din ultima perioadă pe de o parte ne-au încurcat pentru că nu am putut recolta la porumb dar au fost benefice pentru că se ară foarte bine şi e un lucru benefic din acest punct de vedere”, a spus Ion Popescu, directorul Direcţiei  Agricole Gorj.

Cele mai mari suprafeţe cultivate cu grâu se regăsesc în zona localităţilor din sud a judeţului, Ţânţăreni, Turceni, Turburea, Săuleşti, Dănciuleşti, dar şi la Băleşti şi Scoarţa. Triticale sunt cultivate în special în comunele de la poalele munţilor precum Polovragi, Crasna, Peştişani.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: