Peste 15 miliarde de lei pentru igienizarea a douăzeci de şcoli

Peste 20 de unităţi şcolare din municipiul Târgu Jiu sunt pregătite să primească elevii în condiţii optime. Lucrările de igienizare și reabilitare sunt pe final, reprezentanții Primăriei Târgu Jiu declarând ieri că s-au investit circa 15 miliarde de lei vechi în acest program. Raul Chiriac, șeful Serviciului Investiții din cadrul primăriei, a spus că în momentul de față toate școlile din Târgu Jiu au autorizație de funcționare.

Unitățile de învățământ din Târgu Jiu au trecut vara aceasta printr-un amplu proces de igienizare și reabilitare dacă ar fi să socotim după sumele de bani cheltuite de reprezentanții primăriei. Lucrările sunt pe final, fiind vizate colegiile de renume din oraș dar și grupurile școlare. În total, 20 de școli au trecut prin acest proces din cele 53 existente la nivelul municipiului. „În program au fost incluse peste 20 de unități de învățământ din cele 53 la nivelul municipiului. Lucrările au cuprins igienizări ale spațiilor, amenajarea unor săli noi de clasă respectiv pentru clasa zero din acest an, reabilitarea unor grupuri sanitare și amenajarea unor noi grupuri, revizuirea instalațiilor, înlocuirea instalațiilor termice, sanitare, electrice la unele dintre unități”, a declarat Raul Chiriac, șef Serviciu Investiții.

Termen

Reprezentanții primăriei dau asigurări că aceste lucrări vor fi finalizate până la 1 septembrie evitând astfel ca elevii să vină să învețe pe șantier. ”În aceste zile se finalizează o parte din ele astfel încât până în jurul datei de 1 septembrie toate acestea să fie definitivate și timpul până la data de 10 septembrie să permită amenajarea corespunzătoare a tuturor spațiilor pentru desfășurarea orelor de curs”, a declarat Raul Chiriac.

COLEGII

Șeful Serviciului Investiții a menționat și câteva din unitățile școlare la care s-au făcut aceste lucrări. ”Principalele lucrări s-au făcut la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” igienizarea spațiilor și a sălilor de clasă de la parter și în căminul-internat, amenajarea unor noi săli de clasă, respectiv șase noi săli de clasă după ce anul trecut, la parterul căminului, au fost amenajate tot șase săli de clasă. De asemenea la cămin a fost înlocuită tâmplăria. Lucrări s-au mai făcut la Colegiul Național ”Spiru Haret”, la Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”, la Liceul Sportiv, la Grupul Școlar Bârsești și Grupul Școlar Materiale de Construcții”, a adăugat Raul Chiriac.

COSTURI

Primăria municipiului Târgu Jiu a prevăzut pe întreg anul școlar suma de 45 de miliarde în bugetul local însă în această vară, pe aceste lucrări, s-a cheltuit 15 miliarde. ”În total, suma alocată în bugetul local pentru tot anul vizând aceste lucrări este de 45 de miliarde. În vara asta, lucrările executate în această perioadă se ridică la peste 15 miliarde”, a menționat Chiriac.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: