Peste 200 de medici, prezenţi la un simpozion la Târgu-Jiu

Peste 200 de medici şi asistenţi din mai multe judeţe s-au adunat ieri la Târgu Jiu cu ocazia simpozionului „Patologia respiratorie în practica medicală curentă”. Aceştia îşi continuă şi astăzi prezentarea referatelor pe această temă, scopul întregii manifestări fiind acela de a clarifica aspectele legate de traseul pacientului în sistem, de diagnosticarea precoce a afecţiunilor respiratorii şi tratamentul corect al acestora. La eveniment au participat reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie Dobriţa, dar şi personalităţi marcante din sistemul universitar-sanitar din ţară.

Medicii şi asistenţii medicali din Gorj dar şi din Dolj, Mehedinţi, Vâlcea şi Olt au împărtăşit experienţe comune, dar au şi ascultat cu mare interes sesiunea de referate prezentată de personalităţi ca Elmira Ibraim, Ana Băleanu, Dan Ulmeanu, Oana Deleanu, Emil Pleşea. Coordonatorul ştiinţific al întregului simpozion este Paul Stoicescu. „Spitalul de Pneumoftiziologie a cunoscut în ultimii ani o ascensiune uimitoare, avem pacienţi din toate colţurile ţării şi a ajuns să fie căutat de cât mai mulţi oameni. Simpozionul ce are loc la Târgu Jiu îşi propune să trateze teme legate de astmul bronşic, bronşita cronică, TBC, cancerul pulmonar, apneea în somn, dar şi recuperarea medicală în afecţiunile aparatului respirator”, a declarat Tiberiu Tătaru, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Dobriţa.

 Totodată, s-a pus în discuţie şi modul eronat în care spitalul de Pneumoftiziologie este definit lămurindu-se faptul că aici nu sunt trataţi doar bolnavii de tuberculoză ci pot fi tratate toate bolile din întreg spectru al aparatului respirator, spitalul beneficiind de specialişti şi aparatură modernă. Pe lângă medici şi asistenţi din afara judeţului la eveniment au mai participat şi Mihai Moisescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Gorj, Constantin Preoteasa, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, Ana Băleanu, preşedinta Colegiului Medicilor, Marius Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj dar şi Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Simpozionul se va încheia astăzi în jurul orei 16.00 cu ultimele dezbateri legate de patologia respiratorie, dar şi cu un studiu clinic statistic în pleureziile internate în secţia II PNF a spitalului „Tudor Vladimirescu”, în perioada 2000-2010, realizat de medicul pneumolog Marian Olaru.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: