Peste 5.300 de locuri de cazare pentru studenţii Universităţii din Bucureşti

Universitatea din Bucureşti pune la dispoziţia studenţilor un număr de 5.354 de locuri pentru anul academic 2012-2013, în căminele proprii, au anunţat miercuri reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior. Potrivit acestora, distribuţia locurilor s-a făcut către facultăţi, ţinând cont de principiul proporţionalităţii, în funcţie de numărul de studenţi înscrişi finanţaţi de la buget.

Cazările pentru anul universitar 2012-2013 se vor face în intervalul 27 septembrie - 5 octombrie. Conform Metodologiei, repartizarea locurilor în cămine se face proporţional cu numărul studenţilor din toţi anii de studiu, începând cu anul I şi terminând cu ultimul an de master. Repartizarea studenţilor fiecărei facultăţi în cămin se face de către o comisie pe facultate, coordonată de decanul sau prodecanul cu probleme studenţeşti.

Conform metodologiei de cazare, la evaluarea şi aprobarea cererilor de cazare, comisia va avea în vedere performanţele în activitatea academică studenţească în anul anterior şi situaţia socială a studenţilor. Media minimă pentru a obţine un loc de cazare din partea Facultăţii este stabilită de Consiliul Facultăţii la propunerea Comisiei. Această medie trebuie obţinută până la sfârşitul sesiunii de toamnă. Aceste norme se impun obligatoriu, rămânând la latitudinea comisiei de cazare să stabilească condiţii suplimentare cum ar fi continuitatea pe loc, media minimă pentru acordarea dreptului de cazare.

Număr dublu de solicitări

La criteriul social se încadrează studenţii orfani de unul sau ambii părinţi, cei proveniţi din centre de plasament sau din plasament familial, precum şi studenţii cu situaţii sociale sau medicale dificile. Tariful de cazare lunar este stabilit de către Serviciul Social, în funcţie de costurile legate de acoperirea utilităţilor, de salarizare a personalului, de întreţinere şi reparaţii curente ce revin pentru un loc de cazare, diferenţiat pe grad de confort şi subvenţia acordată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Conform instituţiei de învăţământ superior, în luna septembrie a anului trecut, numărul de solicitări a fost de aproximativ 12.000. Astfel, au fost în jur de trei solicitări pe loc. Pentru studenţii care nu ocupă un loc în căminele Universităţii din Bucureşti există posibilitatea programului de cazare alternativă. Programul pune la dispoziţia studenţilor peste 300 de locuri de cazare în cămine particulare cu care Serviciul Social are parteneriate. De asemenea, prin acest proiect sunt centralizate ofertele de cazare din partea proprietarilor particulari de imobile şi se intermediază între studenţi şi aceştia.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: