Peste o sută de miliarde în plus la bugetele locale din zonele miniere

O iniţiativă legislativă comună a unui senator PDL, Ion Ruşeţ, şi a unuia PSD, Toni Greblă, va suplimenta cu sume importante bugetele din localităţile aflate în zonele miniere. Este vorba de modificarea legii minelor, care va face ca jumătate din redevenţele miniere să ajungă la comunităţile locale.

Senatul a adoptat marți proiectul de modificare și completare a Legii Minelor nr. 85/2003. Inițiativa modificării legii aparține senatorilor Toni Greblă și Ion Rușeț. Cea mai importantă modificare se referă la anumite măsuri privind plata unor taxe către bugetul local prin contribuția titularilor de licență. Mai exact 50% din taxa de redevență va rămâne la bugetul autorității locale, ceea ce va însemna o creștere substanțială a veniturilor comunităților ce au pe teritoriul lor activități miniere.

În prezent, Gorjul contribuie la bugetul de stat cu peste două sute de miliarde de lei vechi numai din redevenţele miniere. Asta înseamnă că, dacă jumătate din sumă va merge direct la bugetele locale, veniturile unor localităţi vor cunoaşte o creştere însemnată. Plusul de bani ar putea fi folosiţi tocmai pentru înlăturarea efectelor negative pe care le aduce o exploatare minieră localnicilor, astfel că măsura este nu numai bine venită, ci şi corectă.

Legea va debloca activitatea de expropriere

O altă modificare importantă adusă în Senat Legii minelor va avea efecte asupra exproprierilor. În prezent, mai multe exploatări miniere nu se pot extinde pentru că un număr mic de familii fie nu acceptă să fie expropriate, fie cer preţuri foarte mari. De exemplu, pentru exproprierea terenului agricol extravilan s-a ajuns la despăgubiri de doi euro pe metru pătrat, ceea ce înseamnă aproape un miliard de lei vechi pe hectar. Cu toate acestea, există persoane care cer şi de cinci ori mai mult, astfel că procesul de negociere a fost blocat. Situaţii similare sunt şi la exproprierea pădurilor, unde se solicită sume chiar şi de zece ori mai mari decât pe terenul agricol. Astfel de situaţii au dus la blocări de utilaje miniere mai ales în carierele din zona Jilţ şi din Roşia.

Prin modificarea adusă Legii Minelor, exproprierea în zonele miniere va fi similară cu cea practicată în cazul exproprierii pentru realizarea de drumuri. Mai exact, un expert va stabili valoarea terenului care trebuie expropriat şi va fi suficient ca o companie minieră să verse suma respectivă în contul proprietarului şi apoi să treacă la exploatarea terenului. Dacă proprietarul este nemulţumit de sumă se poate adresa instanţei de judecată şi, dacă judecătorii stabilesc o sumă mai mare, compania minieră va fi obligată să o plătească.

Alte propuneri de modificare a Legii minelor se referă la accelerarea procedurii de obținere a certificatelor de descărcare arheologică în cazul proiectelor miniere, măsuri specifice de protejare și conservare în cazul existenței unor monumente și specii protejate în perimetrul licenței miniere. Pentru a intra în vigoare, Legea minelor trebuie să treacă şi de votul Camerei Deputaţilor.

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: