Peştera Muierii, modernizată cu fonduri europene

Peştera Muierii este inclusă într-un proiect complex de modernizare. Autorităţile locale de la Baia de Fier vor solicita fonduri europene pentru modernizarea traseului de vizitare al peşterii, instalaţie electrică modernă, săli de aşteptare la intrare şi la ieşire, sistem de monitorizare şi o alee de promenadă. În această perioadă, Peştera Muierii se află în topul preferinţelor turiştilor, dat fiind faptul că foarte mulţi ajung în zonă atât pentru că s-a redeschis Transalpina, cât şi pentru Nedeia de la Polovragi.

Primăria Baia de Fier va accesa fonduri europene pentru modernizarea Peşterii Muierii. „Vrem să accesăm fonduri europene printr-o măsură a Programului Operaţional Regional pentru modernizarea Peşterii Muierii. Proiectul presupune introducerea unui sistem de iluminat pe leduri, amenajarea traseului de vizitare şi amplasarea de balustrade, amenajarea unor săli de aşteptare la intrare şi ieşire, amenajarea unei alei de promenadă, precum şi un sistem de monitorizare”, a declarat Dumitru Turbăceanu, primarul comunei Baia de Fier.
Autorităţile locale speră să poată demara acest proiect până la sfârşitul anului, asta în condiţiile în care în urmă cu câteva luni au fost realizate mai multe investiţii cu fonduri din bugetul local. Autorităţile locale au construit un nou pod peste râul Galben, fostul pod de la ieşire din Peştera Muierii fiind afectat de inundaţii în proporţie de 70-80%. Întreaga investiţie a fost suportată din bugetul local, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 500.000 de lei. De asemenea, a fost modernizată şi intrarea în peşteră, amenajat tavanul şi s-au făcut pavaje din piatră. Anul trecut a devenit funcţional şi grupul sanitar modern, investiţie de circa 150.000 de lei. În poieniţa de la ieşirea din peşteră a fost amenajat un spaţiu comercial, de unde  turiştii pot achiziţiona atât produse alimentare, cât şi suveniruri.
În zona de agrement sunt amplasate şi căsuţe pentru cazarea turiştilor. „Noi am încercat să facem zona cât mai atractivă, însă pe viitor ne dorim să amenajăm şi un parc de agrement pentru a-i reţine pe turişti cât mai mult în zona noastră. În această perioadă, ne aşteptăm la un număr foarte mare de turişti, atât pentru că s-a redeschis Transalpina, dar şi pentru că se desfăşoară Nedeia de la Polovragi, iar foarte mulţi vin să viziteze peşterile din zonă”, a precizat Dumitru Turbăceanu.
TAXE
Taxa de intrare la Peştera Muierii este 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii şi pensionari. Beneficiază de gratuitate veteranii de război şi persoanele cu handicap. Pe perioada de vară, intrarea în peşteră se face la ore fixe, pentru grupuri de minim 4 persoane, între orele 9.00-19.00, cu posibilitate de prelungire dacă există solicitări.

Vizualizări: 1,673

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: