Petrescu îl ceartă pe Hanu pentru Piaţa din Motru

Piaţa din municipiul Motru a devenit mărul discordiei dintre Petrescu şi Hanu. Legumele şi fructele se vând lângă tomberoanele de gunoiu, susţine fostul senator, în timp ce edilul oraşului apreciată condiţiile ca fiind rezonabile. 
 Ilie Petrescu susţine că nu este normal ca în municipiul Motru să nu existe o piaţă în care legumele şi fructele să se comercializeze în condiţii de igienă. Şeful conservatorilor gorjeni spune că în loc ca autorităţile locale să „arunce“ banii pe fântâni arteziene, mai bine terminau lucrările la piată. „S-au făcut alte lucrări, care din punctul meu de vedere nu sunt atât de necesare. Cetăţenii din Motru nu aveau nevoie de o fântână arteziană, ci de o piaţă agroalimentară”, spune Petrescu. 
 Dorin Hanu, primarul municipiului Motru, susţine că Petrescu nu ştie ce vorbeşte. „Domnul Petrescu este dezinformat. El nu ştie că fântâna arteziană s-a făcut la sfârşitul anului trecut, iar când au început lucrările la piaţă erau bani şi pentru fântână şi pentru piaţa centrală, ambele obiective făcând parte din lista de investiţii a municipiului Motru. Problema a apărut la firma care a câştigat licitaţia pentru piaţa centrală, care în cursul anului trecut nu şi-a prea dat interesul pentru realizarea acestui obiectiv. În momentul în care noi aveam bani alocaţi şi puteam să plătim acest obiectiv ei nu s-au implicat în realizarea acestui obiectiv, acum în această vara, când a apărut criza şi blocajul SNLO a apărut o factură de 2, 5 miliarde de lei vechi pe care noi trebuie să o plătim. Această firmă nu are puterea logistică de a ducela bun sfârşit un astfel de proiect. Se pare că această firmă nu este serioasă”, susţine Hanu.  

Petrescu susţine că legumele şi fructele sunt vândute lângă gunoaie

 Petrescu nu se opreşte însă aici cu acuzaţiile şi, în cazul încare cineva de la Direcţia Sanitar Veterinară citeşte, susţine că legumele şi fructele sunt vândute lângă tomberoanele de gunoi. „Se vând produse agroalimentare în condiţii insalubre. Gunoiul şi tomberoanele sunt lângă roşii şi castraveţii. Comercianţii trebuie să stea în condiţii inumane pentru a-şi comercializa marfa”. 
 Hanu se apără şi spune că în piaţă sunt condiţii decente de păstratre şi comercializare a fructelor şi legumelor. „Sunt condiţii rezonabile, nu pot să spun că sunt bune sau foarte bune. Este o piaţă deschisă, cum este şi cea de la Târgu Jiu”.  
Întârzierea proiectului are loc în contextul în care, deşi nu s-au găsit bani pentru terminarea lucrărilor la piaţă, edilul municipiului Motru a încasat sporuri de 700 de milioane de lei şi a cheltuit aproape 4 miliarde de lei vechi pentru fântâna arteziană din centrul oraşului. 
 


Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: