Piaţa închisă din Târgu Jiu, gata în decembrie

Comercianţii şi producătorii din Piaţa Centrală nu vor mai îngheţa de frig în această iarnă. Asta întrucât în luna decembrie societatea Edilitara va prelua noul spaţiu închis din spatele halei de carne, urmând ca pieţarii să fie mutaţi începând cu luna ianuarie. Potrivit conducerii Edilitara, taxele vor rămâne aceleaşi ca şi în momentul de faţă. Până la darea în folosinţă a spaţiului închis, în lunile ianuarie-februarie, tarifele percepute pieţarilor pentru închirierea meselor erau diminuate cu 20%.

Piaţa acoperită din Târgu Jiu este finalizată în proporţie de 80%. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, lucrările la noul amplasament vor fi finalizate până la sfârşitul acestei luni. „Lucrările sunt într-un stadiu foarte avansat. În momentul de faţă, se toarnă pardoselile şi covoarele PVC, se definitivează acoperişul şi se fac ultimele retuşuri la instalaţiile sanitare. A fost amplasat sistemul de climatizare, iar până la sfârşitul lunii va fi finalizată întreaga investiţie. La începutul lunii decembrie, vom preda investiţia la Edilitara, urmând ca ei să se ocupe de dotarea cu mese şi repartizarea lor la comercianţi”, a declarat Raul Chiriac, şeful Serviciului de Investiţii din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Piaţa acoperită va fi dispusă pe două niveluri, respectiv etaj şi parter, urmând a fi dotată cu 160 de mese. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ două milioane de lei, suprafaţa desfăşurată fiind de 1300 mp.

Taxele rămân neschimbate

Pieţarii nu vor plăti taxe mai mari în condiţiile în care se vor muta în spaţiul acoperit, însă nici nu vor mai beneficia de reducerea de 20% aplicată până acum pe perioada iernii. „Deocamdată, nu am preluat investiţia de la primărie. Imediat cum o vom prelua ne vom ocupa de dotarea ei. Cert este că în lunile ianuarie-februarie 2015, producătorii şi comercianţii din Piaţa Centrală vor fi mutaţi în spaţiul acoperit. Chiria va rămâne aceeaşi ca în momentul de faţă. Sperăm să nu influienţăm prea mult costurile pe care le avem pentru Piaţa Centrală ţinând cont de faptul că piaţa acoperită va fi încălzită”, a declarat Alexandru Zaharia, directorul societăţii Edilitara. La ora actuală, producătorii care îşi vând marfa în Piaţa Centrală trebuie să plătească o taxă de 5,6 lei/mp/zi, iar societăţile comerciale 7,10 lei/mp/zi. În momentul de faţă din cele aproximativ 200 de mese din Piaţa Centrală, circa 70 de mese sunt destinate producătorilor.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: