Pichetare „bifată" cu brio de Cartel Alfa

Circa 60 de sindicalişti din cadrul filialei judeţene a Cartel Alfa au pichetat ieri la prânz sediul Prefecturii, în cadrul unei acţiuni de protest organizate la nivel naţional. Protestatarii i-au înmânat un memoriu prefectului Ion Florescu, fost lider sindical în urmă cu un deceniu şi jumătate, aceştia spunând că dacă doleanţele nu li se rezolvă se vor reunii cu colegii din ţară pentru a-şi spune nemulţumirile şi la Bucureşti.

Participanţii la acţiunea respectivă provin din mai multe domenii de activitate, în piaţă fiind prezenţi reprezentanţi din sănătate, alţii decât membri ai sindicatului Sanitas, dar şi angaţi ai Penitenciarului de Maximă Siguranţă Târgu Jiu, din învăţământ sau de la filiala locală a Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. Protestatarii cer să nu le fie anulate primele, salariile de merit şi sporurile câştigate anterior şi vor o majorare a salariilor cel puţin cu rata inflaţiei. Aceştia se opun şi numirii şefilor de instituţii publice pe criterii politice şi cer tichete de vacanţă pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar şi din învăţământ. De asemenea, protestatarii mai vor o lege unică de salarizare pentru bugetari şi semnarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, în învăţământ, precum şi revizuirea planului de învăţământ pentru anul şcolar 2008-2009. Protestatarii au inclus pe lista lor de revendicări şi tichetele cadou restante sau promise, membrii APIA Gorj solicitând spaţii corespunzătoare şi condiţii decente de muncă. Liderul sindicatului Sănătatea, Ion Măruţă, afirmă că situaţia din sistemul pe care îl reprezintă nu este deloc una îmbucurătoare şi spune că inclusiv membrii Sanitas susţin revendicările colegilor săi. "Am ieşit în stradă pentru a susţine lista de revendicări a Cartel Alfa şi, implicit protestul împotriva tentativei Guvernului de a reduce sporurile bugetarilor şi mai ales pentru sănătate. Colegii de la Sanitas sunt şi ei alături de noi pentru interesele sunt comune, numai că facem parte din confederaţii diferite şi de aceea suntem doar noi aici", spune Măruţă.

Liderul angajaţilor de la APIA Gorj, Lucian Oprişor, spune şi el că nemulţumirile celor pe care îi reprezintă nu sunt puţine. "Avem un volum foarte mare de muncă şi chiar am vrea să vină presa într-o zi să vadă cât e de lucru şi cu cât suntem plătiţi, mai ales oamenii din teritoriu. Păi dacă se taie sporurile de 75% un angajat cu studii medii nu mai rămâne nici cu 1000 de lei, iar la cât se munceşte, inclusiv sâmbăta, noi considerăm că e foarte puţin", spune sindicalistul. O delegaţie condusă de preşedintele Cartel Alfa, filiala Gorj, Pompiliu Popete, a depus la Prefectură un memoriu în 12 puncte prin care sunt prezentate revendicările sindicaliştilor. Acţiunea de pichetare derulată de  reprezentanţii Cartel Alfa în faţa Prefecturii Gorj a fost una paşnică, jandarmii rămânând în maşinile lor sau asistând de la mare distanţă la protestul sindicaliştilor.

Vizualizări: 82

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: