Pictorul gorjean Florin Isuf a încetat din viață

Artiștii gorjeni sunt în doliu după ce inima cunoscutului pictor Florin Isuf a încetat să mai bată. Florin Isuf era membru al Uniunii Artiștilor Plastici, filiala  Gorj, domeniile în care acesta excela fiind grafica și pictura. Artistul gorjean a primit titlul de Cetățean de onoare al orașului Târgu Cărbunești, în semn de prețuire pentru întreaga activitate artistică. La cei 60 de ani ai săi o boală cumplită, cancerul, i-a curmat existența. Colegii nu îl vor uita niciodată pe artistul care, pe lângă talent, avea și o bogată cultură, fiind comparat cu o enciclopedie ambulantă. De la pictorul care era mai retras de felul lui toți aveau foarte multe lucruri de învățat, fiind foarte respectat în cercul său de prieteni.

”Regretăm că un artist ca el a plecat atât de devreme dintre noi. Era un om de o cultură remarcabilă, un om deosebit”, spune Vasile Fuiorea, președintele UAP Gorj. Pe timpul vieții însă pictorul nu s-a bucurat de o atenție deosebită din partea oficialităților, însă va rămâne o amintire vie pentru toți cei care l-au cunoscut și i-au admirat picturile. Isuf s-a născut pe 14 aprilie 1952, la Târgu Cărbunești, a absolvit Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu, Cluj Napoca, secția desen, la clasa profesorului Vasile Crișan. Înmormântarea va avea loc azi, 24 iulie 2012, la cimitirul din orașul Târgu Cărbunești.

Vizualizări: 326

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: