Plafonul farmaciilor, epuizat în câteva ore

Farmaciile din Gorj au primit ieri câte 30 de milioane de lei vechi de la Casa de Asigurări de Sănătate  Gorj, pentru medicamente. Potrivit farmacistelor, banii nu au ajuns nici pentru o zi întreagă.

Târgujienii  care au solicitat eliberarea de reţete compensate sau gratuite au fost nevoiţi să le plătească „Mi-au zis că nu mai sunt bani ca să-mi dea medicamentele pe reţeta compensată. Ce era să fac dacă am nevoie de ele? Le-am cumpărat cu bani!”, a spus o femeie care ieşea de la farmacie cu reţeta în mână.

„Banii acordaţi de CAS nu sunt suficienţi“

Casa de Asigurări de Sănătate Gorj nu a primit decât puţin peste 2 miliarde de lei vechi, asta însemnând că fiecare farmacie a beneficiat de aproximativ 30 de milioane de lei. „Eliberăm reţete în limita suplimentării plafonului care ni s-a aprobat ieri de 3 000 de lei, şi în limita stocurilor disponibile, fiindcă de acum încolo, vreau să înţeleagă bine populaţia, pot să ne dea plafon de miliarde, dacă nu ne plătesc datoriile noi nu putem face aprovizionare. Furnizorii ne penalizează pentru fiecare zi de întârziere“, a spus Sanda Dumitrescu.

„Vom ajunge să nu putem nici vinde direct către populaţie pentru că nu vom putea să ne aprovizionăm. În farmacie nu veţi găsi decât efectele deciziilor ce se iau la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Bani acordaţi ieri de CAS nu sunt suficienţi. Dacă stocurile sunt mici sau inexistente pe produsele care le solicită pacientul o să ajungă până la sfârşitul lunii, dacă nu o să ajungă doar câteva ore”, a adăugat Sanda Dumitrescu, preşedinta Colegiului Medicilor Farmacişti Gorj.

Cu toate acestea, directorul adjunct la CAS Gorj, Cosma Dumitrescu, este optimist şi declară că „Sperăm ca săptămâna viitoare să beneficiem de o resuplimentare”.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: