Platformă industrială pe 50 hectare, la Turceni

Cel mai mare parc industrial din judeţ ar urma să fie construit la Turceni dacă şi cetăţenii acestui oraş ar fi de acord. Potrivit autorităţilor locale din Turceni, proiectul ar urma să fie demarat anul acesta având termen de finalizare 10 ani. Proiectul îşi propune construirea unei platforme industriale gigant pe care să fie amplasate diverse fabrici. Partea proastă este că cetăţenii ar trebui să renunţe la orice altă investiţie.

Platforma industrială s-ar întinde pe 50 de ha şi este văzută de autorităţile locale drept una dintre cele mai importante zone de dezvoltare atât a oraşului cât şi a judeţului. Un lucru la fel de important este acela că platforma ar urma să dea sute de locuri de muncă şi un profit uriaş localităţii. „Este vorba de un proiect pe care îl avem la ora actuală în consultare publică, o zonă de dezvoltare a localităţii, o platformă industrială cu atragere de fonduri europene. Pe această platformă ar urma să se construiască mai multe fabrici de producere agricolă. Am luat în calcul mai multe variante cum ar fi de tomate, de tutun sau vii. Toate se fac în zona noastră şi ar fi un punct de desfacere pentru locuitorii noştri”, a declarat Ion Iordache, primarul din Turceni.

Potrivit primarului, acesta este cel mai important proiect pentru anul 2011 şi va face tot posibilul să-i convingă pe cetăţeni să îl accepte. „Personal o să mă deplasez în fiecare sat şi uliţă şi să le explic oamenilor despre ce este vorba, ce înseamnă şi care sunt avantajele. O să fie destul de greu pentru că asta ar însemna să renunţ la orice altă investiţie, fie ea cât de mică ca să îmi ajungă banii. Nu o să mai asfaltez nimic, toţi banii vor fi îndreptaţi către această platformă industrială”, a precizat primarul.

Platforma ar urma să fie construită în zece ani până acum existând decât un plan de situaţii a zonelor din Turceni. Costul investiţiei nu este încă finalizat oricum depăşeşte câteva zeci de miliarde, potrivit primarului Ion Iordache.

Autorităţile locale din Turceni vor să includă acest proiect pe o măsură cu finanţare europeană.

Tot anul acesta ar urma să demareze la Turceni şi proiectul potrivit căruia să fie construit un parc acvatic şi mai multe bazine de înot.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: