Plătit din bani publici pentru o funcţie deţinută ilegal

ÂGheorghe Gârjoabă, şeful Serviciului Economic din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Gorj, este angajatul ilegal descoperit de Corpul de Control al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP). În urma unui control întreprins la sediul APIA Gorj în urmă cu o lună, ANFP a descoperit faptul că Gheorghe Gârjoabă a fost numit pe o funcţie de execuţie fără să îndeplinească condiţia de vechime. În 2010, Gheorghe Gârjoabă ajunsese la un salariu de 60 de milioane lei vechi. În consecinţă, Corpul de Control al ANFP a dispus anularea actelor administrative de numire în funcţii publice a unor persoane, acte ce nu respectau legislaţia specifică. Acesta a fost angajat atunci când director al instituţiei era Mihai Versin.

Conducerea APIA Gorj a recunoscut că ANFP a descoperit nereguli în ceea ce priveşte angajarea pe funcţii publice în cadrul instituţiei, după ce aceste informaţii au fost infirmate de purtătorul de cuvânt. Astfel, inspectorii aflaţi în control au descoperit că în luna martie 2006, APIA Gorj a angajat pe postul de consilier superior I pe Gheorghe Gârjoabă, care absolvise facultatea în luna iulie 2005, cu toate că pentru această funcţie era nevoie de minimum cinci ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării acesteia. Gheorghe Gârjoabă a absolvit Facultatea de Management Finanaciar –Contabil din cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti în anul 2005 cu media 7,03. Conform legii la nivelul lunii martie 2006, pentru ocuparea unei funcţii publice de clasa I, grad profesional superior erau necesare studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă şi o vechime de minimum cinci ani în specialitatea studiilor necesare exercitării acesteia. „Inspectorii care au efectuat controlul au efectuat un raport în care se precizează faptul că domnul Gheorghe Gârjoabă, şef Serviciu Economic în cadrul Centrului Judeţean, nu a îndeplinit condiţiile din cele analizate şi studiate de către dumnealor, condiţiile specifice privind încadrarea pe o funcţie publică de execuţie consilier superior la data când s-a organizat concursul de recrutare”, spune Mihai Versin, director adjunct în cadrul APIA Gorj.

A fost avansat pe o funcţie deţinută ilegal

După doi ani de zile, în anul 2008, Gheorghe Gârjoabă a fost numit în funcţia publică de conducere de şef Serviciu Economic, pe care o deţine şi acum. „A fost angajat ulterior, în urma concursului organizat la doi ani de zile de la încadrarea pe postul de execuţie pe funcţia de şef serviciu economic, pe care o deţine şi în momentul de faţă, cu toate că este în preaviz, ca urmare a faptului că Centrul Judeţean a fost supus procesului de organizare”, mai menţionează Mihai Versin.

Galerie foto


Vizualizări: 271

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: