PNL Gorj îi scrie lui Victor Ponta

Dan Vîlceanu, copreşedintele PNL Gorj, a trimis o adresă primului ministru Victor Ponta în care îi cere să trimită Corpul de Control la CE Oltenia. Anterior, Vîlceanu ceruse public un control al Corpului de Control al premierului la CE Oltenia pentru a fi verificată înţelegerea de vânzare de cărbune dintre CEO şi firma din Constanţa BVA Coal SRL Constanţa deoarece sunt suspiciuni că nu a fost în regulă. De asemenea, copreşedintele PNL Gorj a spus că va face plângere şi la Plângere la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) pentru că Directoratul CEO vrea să acorde prime sau alte venituri unor salariaţi şi altora nu. „Vom face o sesizare împotriva CNCD în ceea ce priveşte comportamentul abuziv şi discriminatoriu al CEO“. El a criticat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj pentru lipsa de reacţie faţă de abuzurile săvârşite de conducerea CEO. Nu văd cum ITM ar putea face această conciliere atâta timp cât tolerează abuzuri şi discriminare de la CE Oltenia“. Dan Vîlceanu a mai spus că Alin Văcaru, prefectul de Gorj, ar trebui să intervină pentru a pune capăt discriminărilor de la compania energetică. (M.M.)

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: