PNL renunță la procesele cu foștii aleși locali

Partidul Național Liberal Gorj a decis să renunțe la procesele pe care le deschisese împotriva consilierilor locali din mandatul trecut. ”Eu le-am spus avocaților să nu mai continue cu aceste acțiuni, nu mai are sens, pentru ce să mai umblăm pe la instanță, să facem tot felul de hârtii. Ei nu mai sunt acum aleși locali, totul a trecut. Este treaba lor ce vor să facă, eu am decis că nu mai are rost să continuăm cu aceste acțiuni”, a spus Dan Vâlceanu, președintele PNL Gorj. El a spus că nu o să se mai prezinte în instanță nici la acțiunile deschise de membrii PNL care au fost excluși din partid. Un exemplu în acest sens este Irinel Ungureanu, fostul primar interimar de la Drăguțești, care a fost exclus de BPJ al PNL pe motiv că nu ar fi vrut să facă echipă cu Vasile Moșoiu. Ungureanu a înaintat acțiune în instanță încă de anul trecut și spun că nu va renunța în ruptul capului până ce șefii PNL nu vor recunoaște că s-au comportat abuziv. ”Pot să facă ce vor, eu merg în continuare cu procesul, până la final. Instanța să decidă dacă au fost corecți cu mine când m-au exclus. Nu o să renunț la proces, e dreptatea mea. Ei au greșit când au luat măsura excluderii trecând peste punctul de vedere al organizației din Drăguțești”, a spus Irinel Ungureanu, fost penelist.

Vizualizări: 474

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: