Polaris vrea să desfiinţeze boxele de gunoi din blocuri

Firma Polaris, care se ocupă cu menţinerea curăţeniei în oraş, intenţionează să închidă boxele de gunoi din blocurile cu multe etaje din cauza mizeriei create de către proprietari. Pentru a se realiza acest lucru este nevoie de acordul cetăţenilor, preşedinţii asociaţiilor trebuind să se ocupe cu strângerea semnăturilor. Închiderea boxelor se va face pe cheltuiala societăţii de curăţenie. „Firma Polaris ridică gunoiul zilnic, iar odată pe săptămână angajaţii societăţii dau cu o substanţă ecologică pentru a se înlătura mirosul neplăcut. Cu toate acestea se face multă mizerie şi apar foarte mulţi şobolani. Chiar dacă noi facem dezinfecţia, asociaţiile de proprietari au obligaţia să încheie contracte cu o firmă de deratizare”, a declarat Luis Popa, directorul firmei Polaris. Anul trecut, la nivelul municipiului au fost închise 3 astfel de boxe. “Cu acordul proprietarilor au fost închise 3 boxe. Închiderea acestora s-a făcut pe cheltuiala societăţii (platformă, împrejmuire cu gard, cimentare şi eurocontainere ecologice). Oamenii ar putea să-şi ducă gunoiul la eurocontainere, dimineaţa când pleacă la serviciu”, a mai precizat Luis Popa. De curând, firma Polaris a încheiat un contract cu o spălătorie din oraş pentru a spăla eurocontainerele, în fiecare lună. De asemenea, s-au început acţiunile de reparare a ţarcurilor şi revopsire a eurocontainerelor din cartierele municipiului.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: