Poliţia Gorj spune că acesta a fost cel mai liniştit Paşte

În perioada Sfintelor Sărbători de Paşte, poliţiştii au desfăşurat activităţi în baza Planului de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi apărarea patrimoniului public şi privat.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj au fost prezenţi, atât în zona lăcaşurilor de cult, mânăstirilor şi bisericilor din judeţ, cât şi în alte zone cu potenţial criminogen cu echipaje special constituite, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite. Totodată, în aceleaşi zone, fluidizarea traficului a fost asigurată de poliţiştii de la rutieră. Echipajele de intervenţie au gestionat corespunzător situaţiile de natură să afecteze siguranţa credincioşilor.

Ca urmare a acestor măsuri, anul 2010 poate fi considerat cel mai „liniştit” în privinţa evenimentele grave săvârşite în această perioadă.

Sărbătorirea tradiţiilor creştine în siguranţă s-a datorat însă şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă de bucurie şi înălţare sufletească.

Astfel, în această perioadă nu au fost înregistrate infracţiuni de tâlhărie, de omor, de vătămare corporală gravă sau de lovituri cauzatoare de moarte.

Poliţiştii au constatat 18 infracţiuni, dintre care 14 în flagrant, depistând totodată 24 suspecţi de infracţiuni.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 739 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 200.460 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 10.730 lei.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: