Poliţiştii au avut zeci de sesizări la referendum

Echipele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au intervenit la referendumul din 29 iulie pentru verificarea celor 22 de sesizări, 19 fiind primite de la cetăţeni din mediul rural şi 3 din mediul urban.

În urma verificărilor, în 4 cazuri, competenţa de soluţionare revine altor instituţii şi că 12 dintre situaţiile sesizate prin apelul de urgenţă 112, nu se confirmă. Apelanţii au fost sancţionaţi. Referitor la situaţiile neconfirmate, 6 au fost sesizări privind fapte de „turism electoral”.

Poliţiştii gorjeni au mai aplicat alte 2 sancţiuni contravenţionale, una pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice ( pentru comercializare şi servire cu băuturi alcoolice a cetăţenilor, la o distanţă mai mică de 500 de metri de zona secţiei de votare) şi alta privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

De asemenea, au fost sesizate 4 fapte de natură penală, 2 prevăzute de Codul penal, iar alte 2 de Legea nr. 3/2000, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. În prezent, pentru clarificarea tuturor situaţiilor semnalate şi înregistrate, poliţiştii gorjeni efectuează cercetări pentru a stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor sesizate, sub coordonarea Parchetului competent.

Sesizări de vot multiplu

Spre exemplu, în jurul orei 15, Poliţia Târgu-Cărbuneşti a fost sesizată prin 112 de către N.C., de 66 ani, din comuna Vladimir, cu privire la faptul că administratorul unui magazin din localitate, a reţinut cărţile de identitate ale mai multor persoane din comună pentru ca aceştia să nu se prezinte la vot, spunându-le că nu le va mai vinde produse pe datorie. Verificând aceste aspecte, poliţiştii au constatat că sesizarea nu se confirmă. Pentru că alertarea falsă, apelantul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 lei.

Un bărbat din comuna Crasna a anunţat oamenii legii că un grup de 5 persoane din localităţile Baia de Fier şi Bumbeşti Piţic, au votat la secţia de votare Drăgoieşti şi este posibil să fi votat şi în localitatea de domiciliu.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă de cercetare a incidentelor electorale.

Din primele cercetări efectuate în acest caz, s-a constatat că persoanele în cauză, aflându-se pe raza comunei Crasna, pentru a repara un utilaj forestier, au ales să îşi exercite dreptul de vot la acea secţie de votare, fiind înscrişi pe listele suplimentare. Având în vedere sesizarea depusă, în acest caz a fost constituit un dosar penal în care poliţiştii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, efectuează cercetări.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: