Ponta a demisionat pentru că Oprea nu a vrut să plece!

Cariera politică a lui Victor Ponta s-a prăbușit brusc tocmai de ziua de naștere a lui Traian Băsescu pentru că vicepremierul Gabriel Oprea nu a vrut să plece din Guvern, susțin surse politice citate de Mediafax.

Mulțimea care îl huiduia marți seara mai mult pe Oprea și pe primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a cerut și demisia lui Ponta, dar puțină lume se aștepta ca fostul premier să și reacționeze atât de repede, mai ales că, în trecutul său politic, i s-a mai cerut demisia de câteva ori, fără efect până acum.

Sursele citate susțin că implicarea lui Oprea în scandalul morții polițistului Bogdan Gigină din coloana sa oficială și incendiul de la clubul Colectiv i-au făcut pe cei de la PSD să dorească și ei plecarea fostului ministru de interne din Guvern, lucru pe care însă liderul UNPR nu l-a dorit. Liviu Dragnea a avut consultări la vârful partidului în cursul nopții de marți spre miercuri și așa s-a luat decizia de a demisiona întregul Guvern, nu doar Oprea, fiind forțată astfel mâna fostului vicepremier care, miercuri, după anunțul demisiei făcut de Ponta, declara că nu dorește să mai facă parte din nici un viitor Guvern.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: