Ponta acuză CCR că protejează evazioniştii

Victor Ponta este supărat după decizia Curţii Constituţionale Române care a declarat neconstituţionale unele articole ale Codului Insolvenţei. Premierul a acuzat judecătorii că favorizează evaziunea. "Decizia de ieri a Curţii Constituţionale este un sprijin pentru evazioniştii fiscali şi o lovitură importantă nu doar pentru guvernul actual, ci pentru toate guvernele de acum încolo care vor încerca să aibă venituri mai mari la buget şi să prezinte companiilor corecte faptul că nu sunt dezavantajate. Împărţirea României între firme corecte, care plătesc taxe, şi şmecheri care nu plătesc taxe şi sunt protejaţi de Curtea Constituţională cred că este extrem de nocivă pentru societatea românească", a spus Ponta.

Întrebat însă dacă, odată cu decizia CC, se va reveni la vechea lege a insolvenţei, Ponta a afirmat: "Ca să fiu foarte sincer, nu ştiu ce a decis Curtea, pentru că nimeni nu ştie ce a decis !".

El a apreciat însă în continuare că mesajul Curţii Constituţionale pentru firme a fost să continue evaziunea fiscală "pentru că noi vă protejăm", ceea ce „este îngrozitor”. (M.M)

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: