Ponta dă baronilor acţiuni la companiile de stat

Baronii locali ar putea primi acţiuni la companiile de stat, administrate de Departamentul pentru Energie sau Ministerului Economiei. Transferul acţiunilor de la stat la autorităţile locale apare într-un amendament depus în ultimul moment în legea privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară. Dacă această măsură va fi pusă în practică, baronii locali, primari sau şefi de Consilii Judeţene, vor avea putere de decizie în cadrul companiilor de stat. Baronii locali, precum Ion Călinoiu, vor putea să-şi numească oameni în Consiliile de Administraţie. Decizia nu va face decât să justifice influenţa pe care politicienii o au în aceste companii. Cert este că în explicaţia oficială a amendamentului nu sunt menţionate companiile vizate. Dacă Guvernul va ceda, de exemplu, 20% din acţiunile unei companii energetice, atunci autoritatea locală se va bucura de 20% din profitul companiei. Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, spune că departamentul pentru energie nu a iniţiat acest proiect. Ministrul a mai spus că el crede că amendamentul face referire strict la fuziunea Electrocentrale Bucureşti cu RADET. (M.M.)

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: