Ponta, la vânătoare de lei…

Ca o ultimă figură de circ mediatic, USL-ul şi-a recunoscut înfrângerea şi a participat la şedinţa comună a Parlamentului pentru citirea deciziei CCR în urma căreia Băsescu se putea întoarce la Cotroceni. Deşi nu mai avea nici un rost tergiversarea îndeplinirii procedurii de reîntoarcere, liberalii nu s-au împăcat cu gândul şi s-au mai învârtit un pic pe călcâie până ce accepte că au cheltuit o groază de bani pentru nimic.

S-a tot vehiculat ideea că refuzul liberalilor de a intra în sala de şedinţă s-ar datora unor negocieri secrete şi nefinalizate pentru ocuparea postului de avocat al poporului de către o persoană agreată de ei. Vorba lui Dinescu:”Lăsaţi-ne dracu cu prostiile astea că nu le mai crede nimeni!” Cum să credem noi că pentru avocatul poporului alianţa USL a cheltuit 20 milioane de euro, a suspendat un preşedinte, a împărţit ţara în două tabere, ne-a pus pe prima pagină a presei internaţionale şi ne-a făcut de râsul Europei!? Nici vorbă! Refuzul de a participa la şedinţa care le confirma înfrângerea s-a datorat unui orgoliu păgubos şi nicidecum unor negocieri subterane  sau grijii faţă de electorii care au votat pentru demiterea preşedintelui.

Din 1990 şi până acum nu s-a demonstrat nici măcar odată că politicienii au vreo treabă cu electorii altfel decât în campaniile electorale când se fac preş pentru vot. Nici un argument care ţine de logică, de democraţie sau de bun simţ nu i-a convins să vină în sala de şedinţă  mai mult decât frica că ni se vor tăia toate fondurile de către UE. Misterioasa dispariţie a lui Ponta şi Antonescu exact în momentul când  ar fi trebuit să fie în sală şi să-l vadă pe duşman revenind chiar dacă nu triumfător este cel puţin ciudată. După câte lupte a dus de la pupitrul de la Cotroceni, pe Antonescu îl pot înţelege că şi-a luat concediu să se odihnească, dar nu pot să înţeleg de ce s-a dus Ponta în Africa de Sud! Oficial s-a spus că se duce împreună cu Corina Creţu la Congresul Internaţionalei Socialiste. Tocmai că aici este problema, pentru că acel congres începe exact în ziua când Ponta a anunţat că se întoarce în ţară, adică joi. 

Neparticipând la lucrările congresului şi reîntorcându-se înainte de începerea lucrărilor se mai poate spune că e la Congres? Nici vorbă! Este poate la vânătoare de lei, vânătoare pe care şi-o oferă drept premiu de consolare pentru că n-a putut să vâneze cel mai bun animal politic din România…

În lipsa lui, zvonurile despre o posibilă destrămare a alianţei USL al cărei scop la creare a fost demiterea lui Băsescu încep să devină tot mai des auzite. Alianţa asta nu mai are obiectul muncii, iar după alegerile parlamentare cu siguranţă jocurile se vor reface, iar Antonescu s-ar putea să fie lăsat în ofsaid. Interimatul lui la Cotroceni i-a arătat adevărata sa dimensiune.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: