Ponta, supărat că e inculpat în România pe care o guvernează!

Necaz mare pentru premierul Victor Ponta, dar nu pentru că ar avea partea de vremea rea în concediul pe care îl petrece la Miami, în Statele Unite ale Americii, ci pentru că el este un posibil infractor în țara pe care o conduce de peste trei ani, iar fostul șef de la Fisc, Sorin Blejnar e o persoană liberă.

Supărarea deputatului de pe Colegiul 6 vine de la faptul că Blejnar, deși are și el propriile probleme cu legea și cu procurorii, nu le are, în opinia premierului, atât de mari pe cât dă de înțeles Ponta că le-ar avea el. Într-o postare pe Facebook, acesta explică și cum stau lucrurile din punctul său de vedere, după ce Comisia Europeană a decis închiderea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în privința decontării TVA la timp.

„ 1. În perioada 2009-2012 în Guvernarea Boc/ Predoiu/ Blaga/ Blejnar/ Ialomițianu/ Vass etc. (cei care așteaptă acum să vină iar la guvernare sub noul PNL), rambursarea legală de TVA pentru firmele exportatoare ajunsese la peste 180 de zile - (doar cei favorizați de Blejnar treceau în față contra unui comision serios pentru el și pentru PDL via Vasile Blaga)! 2. În guvernarea USL/ Ponta am reușit ca ANAF să scadă de la peste 180 zile la sub 60, prin procedurile Direcției Antifraudă ajungând să eliminăm și multe dintre firmele fantomă (de genul celor folosite de Blejnar/ Marta/ Said Baklini). 3. Constatând această schimbare radicală în bine, Comisia Europeană a închis procedura de sancționare a României începută în 2009. 4. În 2015, în România, Blejnar este bine merci un cetățean liber, onorabil și fără probleme; eu sunt inculpat într-un dosar penal deschis în 2011 la sesizarea lui Blejnar - no comment", a scris Ponta pe Facebook.

Premierul a fost inculpat de DNA într-un dosar în care mai sunt puși sub acuzare și bunul său amic Dan Șova, fost ministru al transporturilor, dar și foștii șefi de la complexurile energetice Turceni și Rovinari, Dumitru Cristea și Laurențiu Ciurel, acuzați că au păgubit unitățile cu zeci de milioane de lei în urmă cu aproape un deceniu. Mesajul de pe internet al deputatului a stârnit vii comentarii printre internauți, Ponta primind ba felicitări, ba critici pentru deciziile sale, o prietenă din mediul virtual transmițându-i direct: „Așa Ponta fă treabă bună! Hienele pedeliste abia așteaptă să pună gheara spurcată pe banii de la buget să mai ia și de la FMI”.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: