Ponta, vârât în meniul pensionarilor la cheful de pe Insuliță

Peste 1500 de pensionari din Târgu Jiu au participat, marți seara, la o petrecere organizată de Ziua Vârstnicilor la cel mai luxos restaurant din oraș, primarul Florin Cârciumaru transmițând cu această ocazie și un salut din partea premierului Victor Ponta. Edilul a făcut mențiunea că salutările transmise petrecăreților sunt din partea deputatului de pe Colegiul 6 Târgu Jiu, ulterior Cârciumaru declarându-le jurnaliștilor că nu a făcut nici un fel de campanie pentru candidatul PSD la Președinția României întrucât „nu a început campania electorală”.

Primarul le-a mai spus participanților la petrecere că este mândru de faptul că prima ediție, organizată în urmă cu 14 ani, avea doar puțin peste 100 de participanți. El a menționat că la sărbătoarea de anul acesta participă peste 1500 de persoane de vârsta a treia, municipalitatea alocând pentru această petrecere peste 150.000 de lei, primarul vorbind într-un interviu despre un cost ceva mai mare, mai exact peste 200.000 lei. Numărul participanților a fost atât de mare încât aceștia au fost așezați la mese în două locații apropiate ale aceluiași restaurant situat pe insulița de pe râul Jiu, în apropiere de centrul orașului și de heliportul construit acum doi ani cu fonduri de la Guvern. Unii dintre pensionari au fost atât de încântați de locația în care au fost invitați încât nu au ezitat să își facă poze cu zona de agrement, oamenii recunoscând că e o ocazie rară pentru ei de a ajunge pe acolo.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: