Ponta vrea un parteneriat strategic cu China

România îşi doreşte să încheie un parteneriat strategic cu China, prin care să fie asigurată o colaborare atât în domeniul politic, cât şi în cel economic, cultural şi educaţional, a declarat premierul Victor Ponta, la finalul discuţiilor avute cu preşedintele şi prim-ministrul chinez."Ne-am dori - anul viitor sunt 65 de ani de relaţii diplomatice - să avem un parteneriat strategic şi cu China. Un asemenea parteneriat strategic presupune multe domenii, pornind de la colaborarea politică, evident cea economică care este cea de substanţă, dar şi culturală, educaţie şi alte domenii", a spus Ponta, aflat la Beijing. El a adăugat că ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine va semna un memorandum de parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Chinei. (M.M.)

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: