Popeangă şi Morega, „oracolele” Gorjului

Anunţata grevă a sindicatelor dă apă la moară la cel puţin doi politicieni din judeţ care de mai multă vreme atrăgeau atenţia asupra unei astfel de situaţii. Vasile Popeangă şi Dan Morega sunt deputaţii care încă de prin vară tot arătau cu direcţia înspre 2011 şi spuneau că lucrurile nu evoluează într-o direcţie bună, bazându-se şi pe faptul că „boală lungă, moarte sigură”, repetatele perioade de şomaj tehnic neputând prevesti altceva. „Nu-mi face nicio plăcere că am anunţat măsurile despre care se află acum. Era inevitabilă o asemenea situaţie la cum mergeau lucrurile. Din păcate pentru judeţul nostru nu va fi bine deloc în continuare”, spune deputatul Popeangă.

Colegul său de parlament, independentul Morega, arată cu degetul spre liderul sindical Marin Condescu, între cei doi fiind un conflict ce durează de ani de zile, o mică pace fiind înregistrată doar în perioada în care liberalii au fost la guvernare, sindicatele tăcând atunci mâlc, deşi perioada a fost marcată de o lipsă a reformelor în domeniul minier. „Aş fi vrut să pot să spun că va creşte numărul de mineri sau de energeticieni cu câteva mii de angajaţi, dar nu e aşa. Condescu e cel mai mare rău pentru Gorj şi spun asta că dacă el îşi făcea treaba de lider sindical altfel erau lucrurile. Dacă nu ar fi fost pe mână cu firmele liderilor care fură din minerit şi se ocupa de mişcarea sindicală alta ar fi fost soarta acestor locuri de muncă”, menţionează Morega.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: