Posibilă reluare a negocierilor între PSD şi PDL Gorj

 Negocierile politice dintre PSD şi PDL Gorj ar putea fi reluate spre sfârşitul acestei săptămâni. Preşedintele interimar al PDL Gorj, deputatul Cosmin Popescu, afirmă că a avut o discuţie particulară cu liderul social-democrat Florin Cârciumaru, ambii fiind de acord că negocierile trebuie reluate cât mai repede. Discuţiile dintre cei doi s-au purtat la Rânca, ambii participând la întâlnirea cu ministrul transporturilor Radu Berceanu. Cosmin Popescu afirmă că miercuri, deşi este 1 Aprilie, îl va suna pe Florin Cârciumaru pentru a stabili data concretă a reluării negocierilor. Conform acestuia, o parte din membrii PSD Gorj şi-ar dori ca echipele de negociere să se reaşeze la masa dialogului pentru că, după trei luni de blocaj, social-democraţii au realizat că nu au câştigat mare lucru. PSD Gorj a blocat negocierile încă de la începutul anului, filiala fiind nemulţumită de felul în care PDL a ocupat posturile de conducere în minerit şi energie.
 Preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, afirmă că el nu ştie nimic despre o eventuală reluare a negocierilor. Acesta a cerut mereu menţinerea blocajului şi, în timp, a cerut chiar demisia directorilor din minerit şi energie. Călinoiu spune că o eventuală reluare a negocierilor trebuie aprobată în Biroul Executiv al PSD Gorj, Birou pe care Florin Cârciumaru nu l-a convocat până acum într-o nouă şedinţă. O astfel de şedinţă a avut loc în urmă cu o lună şi atunci, în ciuda unor declaraţii de presă, membrii de frunte ai PSD Gorj au votat în unanimitate pentru menţinerea blocajului faţă de PDL.
 Până să reia negocierile, filiala pare mult mai preocupată de imaginea sa şi de campania electorală pentru că altfel nu se explică un comunicat de presă în care social-democraţii se laudă cu "realizările" avute la Guvernare în acest an. PSD Gorj nu s-a obosit de regulă să dea comunicate de presă decât în campania electorală, aşa că şi laudele de acum pot fi puse tot pe seama unor astfel de gesturi. Interesant este că niciuna dintre organizaţii, nici a PSD şi nici a PDL Gorj, nu mai susţin conferinţe de presă în ultima vreme, însă social-democraţii îşi mai găsesc răgaz pentru câte-o laudă prin câte un comunicat de presă.
 " Dacă PSD nu ar fi fost la guvernare, astăzi salariile şi pensiile ar fi fost cu 10% mai mici. La 1 aprilie 2009, punctul de pensie va deveni 718 lei, la 1 octombrie - 738 de lei (adică 43,2% din salariul mediu pe economie). La 1 aprilie 2009 introducem şi pensia socială minimă garantată, de 300 de lei, care va deveni 350 de lei la 1 octombrie 2009. De această măsură vor beneficia peste un milion de persoane care până acum aveau venituri foarte mici. Tot pentru a proteja persoanele cele mai vulnerabile, PSD a introdus măsura compensării cu 90% a valorii medicamentelor pentru pensionarii care au o pensie de până la 600 de lei", se arată în comunicatul PSD Gorj, despre evoluţia preţurilor, a cursului de schimb şi a altor lucruri care îngreunează viaţa de zi cu zi a românilor neamintindu-se însă nimic.


Vizualizări: 75

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: