Post vacant în Consiliul Local Târgu Jiu

Consiliul local Târgu Jiu întrunit ieri în şedinţă ordinară a luat act de încetarea mandatului defunctului consilier Constantin Blejan. Numirea unui înlocuitor se lasă însă aşteptată, acest lucru cel mai probabil va avea loc în şedinţa din luna septembrie. Până una-alta conducerile PSD şi PNL vor avea timp să decidă pe cine vor numi pe această funcţie.

Consilierii municipali au luat act de încetarea mandatului înainte de termen al răposatului consilier şi atât. Asta pentru că nu s-a decis cine îi va lua locul. “Aşteptăm să vedem luna viitoare, deocamdată s-a luat la cunoştinţă în mod oficial şi legal de încetarea mandatului domnului Constantin Blejan, din nefericire prin ceea ce ştie toată lumea că s-a întâmplat. Aşteptăm acum să vedem partidul care va face o propunere şi dacă acea propunere va fi votată, până atunci postul este vacant”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Conform protocolului dintre PSD şi PNL, postul de consilier local i-ar reveni tot unui pesedist. În acest caz primul pe lista de supleanţi ai PSD ar fi Mihai Gherghe, însă pentru a se ajunge la el pe lista de consilieri mai sunt trei persoane, Emilia Horhoianu şi Ileana Mitelea de la PNL dar şi Elena Băltăreţu de la PC. Pentru a-i permite colegului de alianţă să treacă pe primul loc în listă aceştia trebuie să-şi dea demisiile.     

Cei 20 de consilieri locali participanţi la şedinţa ordinară de ieri, în frunte cu primarul Florin Cârciumaru, au ţinut un moment de reculegere în memoria lui Constantin Blejan. 

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: