Potârcă, iarăşi victorios la instanţă

Constantin Ninel Potârcă mai aşteaptă şi azi un verdict, după ce, ieri, magistraţii l-au ţinut ore în şir în aşteptarea deciziei de care depindea libertatea sa. Fostul candidat la Preşedinţia României se declară în continuare nevinovat şi este convins că acelaşi lucru îl vor constata şi magistraţii la procesul de azi, după ce, aseară, magistraţii au considerat că nu se impune arestarea sa preventivă.

Decizia luată aseară de magistraţii din completul format din trei judecători vine pe fondul solicitării Parchetului de emitere a unui mandat de arestare preventivă a lui Potârcă şi a nepotului acestuia, dar şi după ce avocaţii celor doi au cerut continuarea anchetei cu ei în stare de libertate. Avocaţii lui Potârcă au invocat lipsa unei expertize în dosarul în care evaziunea este estimată la 600.000 de lei, aceştia menţionând că, în ultimii cinci ani, clientul lor a avut mai multe astfel de acuzaţii.

Toate au fost însă anulate definitiv de instanţele de judecată, avocaţii combătând şi faptul că Potârcă şi-ar falimenta firmele în mod intenţionat pentru a prejudicia statul. Apărătorii săi spun că Direcţia Finanţelor Publice este cea care a cerut, de fiecare dată, intrarea în insolvenţă a firmelor din Meteor, chiar dacă, ulterior, expertizele contabile au demonstrat că acestea nu ar fi avut datorii la stat. Avocaţii lui Potârcă au menţionat, în acest context, şi că nu se pune problema considerării clientului lor ca un pericol pentru societate atâta timp cât autorităţile statului au pierdut toate bătăliile duse prin instanţe cu acesta.

Avocaţii lui Potârcă au negat şi faptul că firmele acestuia ar fi solicitat vreodată rambursări de TVA de la stat, Finanţele plângându-se mereu de sustragerea de la plata unor obligaţii fiscale. Apărătorii lui Toma Potârcă şi-au apărat şi ei clientul, avocatul Sorin Homescu menţionând că aproape consideră acuzaţiile Parchetului o glumă întrucât referirile la cel pe care îl reprezintă sunt ca şi inexistente. Conform acestuia, procurorii vorbesc şi la Toma Potârcă despre faptele şi convorbirile interceptate în cazul lui Ninel Potârcă, discuţiile telefonice dintre cei doi fiind interceptate săptămâni la rând. Deocamdată, ambii rămân cu interdicţia de a pleca din Târgu Jiu, după judecata de azi ambii sperând că vor putea circula iarăşi liber, aşa cum se întâmpla până săptămâna trecută.

Vizualizări: 234

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: