Potârcă și medicii șpăgari, tot în spatele gratiilor

Curtea de Apel Craiova a spulberat ieri orice speranță pentru fostul prezidențiabil Constantin Ninel Potârcă, dar și pentru medicii ginecologi de la Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești de a se mai vedea liberi în perioada următoare. Magistrații din Bănie au respins în dosarele acestora recursurile pe care inculpații le formulaseră pentru a putea fi anchetați sau judecați în stare de libertate. Mai mult, magistrații i-au obligat pe cei în cauză să plătească statului cheltuieli judiciare de câte 50 de lei de persoane, Potârcă mai având pe rolul instanței încă un recurs, formulat la decizia Tribunalului Gorj de a-i prelungi mandatul de arestare preventivă. Șansele lui de a redeveni liber sunt însă tot mai reduse, după ce, până acum a pierdut pe toate fronturile în bătălia cu Justiția, medicii din Târgu Cărbunești fiind și ei în situația de a sta după gratii o lună, cel puțin, după ce i-au cerut unei paciente 1900 de lei ca s-o ajute la naștere cu o operație de cezariană.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: