Prefectul Andrei crede că medicii tineri sunt încurajaţi să plece din Gorj

Problema medicilor tineri care părăsesc sistemul sanitar din Gorj a fost dezbătută ieri la spitalul orășenesc Târgu Cărbunești în prezența medicilor, a managerilor de unități spitalicești și a prefectului Liviu Andrei. Atât prefectul cât și directorii spitalelor gorjene au scos în relief nevoia de cadre medicale tinere în sistem dar bineînțeles și prin asigurarea condițiilor necesare. La Târgu Cărbunești își desfășoară în prezent activitatea 78 de medici urmând ca din ianuarie 2012 să mai vină alți șase. Primarul Mihai Mazilu spune că acești medici tineri vor avea întâietate la acordarea unei locuințe.

Lipsa cadrelor medicale tinere din sănătate afectează actul medical, sunt de părere managerii cât și prefectul de Gorj, Liviu Andrei. Acesta din urmă spune că a primit niște sesizări potrivit cărora medicii tineri din spitalele gorjene sunt izolați și nu sunt lăsați să-și pună în valoare cunoștințele medicale. ”Este a treia întâlnire pe care o am cu medicii precum și cu cei care păstoresc activitatea. Cea mai importantă discuție a fost cea referitoare la abordarea problematicii tinerilor, pentru că un medic tânăr dacă vine în spital și are tupeu și mână este izolat, nu i se dă niciun fel de atenție, reclamat și până la urmă trebuie să plece. Am niște sesizări pe tema asta dar nu vreau să dau nume, vreau să discutăm. Medicii aflați în prag de pensionare trebuie să colaboreze cu cei tineri că mâine-poimâine nu au pe cine lăsa în locul lor”, a declarat prefectul de Gorj, Liviu Andrei. Acesta a fost și un prim motiv pentru care Andrei crede că medicii tineri și cu vaste cunoștințe medicale părăsesc Gorjul și ajung la marile centre universitare din țară.

”Așa se face că cei care au și cap și mână au posibilitatea să se ducă să dea examene în altă parte și sunt primiți la clinicile mari din țară cu brațele deschise pentru că e nevoie de personal medical tânăr”, a adăugat prefectul Andrei.

Mazilu, dispus să le dea și locuințe

Primarul din Târgu Cărbunești, Mihai Mazilu, nu cunoaște astfel de cazuri însă spune că a creat toate condițiile ca cei mai buni medici să ajungă la Cărbunești. Acesta are la ora actuală peste 70 de locuințe ANL în construcție și la repartizare medicii tineri vor avea întâietate. ”Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să îl ajut pe directorul spitalului să aducă cei mai buni medici. Dovadă că acu m la Cărbunești sunt medici care au profesat la Spitalul Universitar din București, în spitale din Dubai, medici de renume. Un prim pas pe care l-am făcut a fost să le asigur locuințe pentru că actul medical nu se face cu ochii pe ceas că pierde naveta. 15 dintre ei au locuințe deja arondate”, a declarat Mihai Mazilu, primarul din Cărbunești.

MEDICI

Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești funcționează în prezent cu 78 de cadre medicale dintre care 11 rezidenți. ”Am făcut demersuri pentru ca din ianuarie 2012 să mărim echipa de medici de la spitalul Cărbunești cu încă cinci sau șase cadre medicale tinere”, a declarat Constantin Târziu, directorul spitalului Târgu Cărbunești.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: