Prefectul susţine că Gorjul este fruntaş la retrocedări

Prefectura Gorj a făcut publice ieri o serie de informaţii despre situaţia înregistrată la sfârşitul anului trecut în privinţa retrocedării terenurilor şi a eliberării titlurilor de proprietate. Instituţia a fost pe locuri fruntaşe şi la sfârşitul lui 2007 şi, conform datelor de acum, la fel stau lucrurile şi la sfârşitul lui 2008, asta deşi în judeţ mai sunt destui gorjeni care se judecă pentru pământul pentru care nu au acte sau doar plătesc impozite şi îl muncesc alţii, care ignoră hotărâri judecătoreşti sau chiar titluri de proprietate.

„În urma unei situaţii statistice oferite de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru perioada 1.01-31.12.2008, cu privire la numărul titlurilor de proprietate emise, reiese faptul că judeţul Gorj se situează pe un fruntaş loc II cu un număr de 5.007 titluri de proprietate, pe locul I situându-se judeţul Cluj cu un număr de 5.285 titluri emise, iar pe cel de-al treilea loc cu un număr de 3.952 titluri emise, judeţul Bihor. Cât priveşte luna decembrie a anului 2008, Instituţia Prefectului-judeţul Gorj a emis un număr de 503 titluri de proprietate ocupând locul I pe ţară, urmată de judeţul Cluj cu 470 şi Vâlcea cu un număr de 383 titluri. În această ordine de idei, Victor Banţa, prefectul judeţului Gorj, precizează că în exercitarea atribuţiilor de instruire şi îndrumare a comisiilor locale de fond funciar au fost organizate o serie de întruniri de lucru, atât la sediul Instituţiei Prefectului - Judeţul Gorj cât şi la sediul autorităţilor locale, în cadrul cărora s-au dezbătut nu numai normele privind reconstituirea dreptului de proprietate ci şi problemele concrete ridicate de către membrii comisiilor locale (primari, secretari, specialişti topografi), pentru a se realiza astfel o procedură unitară de soluţionare a cererilor de retrocedare înregistrate la nivelul judeţului”, se menţionează într-un comunicat de presă.

Vizualizări: 72

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: