Prefectura Gorj face disponibilizări prin concurs

Angajaţii Prefecturii care vor rămâne fără loc de muncă, ca urmare a reducerii personalului cu 25 %, vor nominalizaţi în urma unui concurs organizat la nivelul posturilor vizate. La nivelul Instituţiei Prefectului vor fi reduse 9 posturi şi câte 4 patru posturi la cele două servicii comunitare:  Serviciului de Paşapoarte şi Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto. “În urmă cu două zile am trimis la Bucureşti organigrama cu posturile reduse cu 25%. Printre cei 9 salariaţi ai Prefecturii cărora li se vor reduce posturile sunt 3 persoane care ies la pensie şi 2 persoane sancţionate disciplinar. Ceilalţi angajaţi vor fi selectaţi în urma unui concurs de posturi specific categoriei de încadrare şi salarizare”, a declarat Marcel Romanescu, subprefectul judeţului Gorj. Timp de 30 de zile, angajaţii Prefecturii vor sta cu emoţii pentru că nu se ştie dacă organigrama propusă Ministerului Administraţiei Publice şi Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici va fi aprobată. “Aşteptăm expirarea perioadei de 30 de zile pentru a primi răspuns referitor la aprobarea sau modificarea ei. Principalele probleme vor fi probabil la nivelul celor două servicii comunitare. Este posibil ca cele 8 posturi propuse de noi spre restructurare să nu se regăsească pe organigramă deoarece volumul de activitate de la Serviciul Paşapoarte şi Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto este mult mai mare comparativ cu numărul de angajaţi”, a mai precizat Marcel Romanescu.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: